Antena 3 CNN Economic Banci ABN Amro, pierdere de 2,64 miliarde euro în primul semestru

ABN Amro, pierdere de 2,64 miliarde euro în primul semestru

ABN Amro, pierdere de 2,64 miliarde euro în primul semestru
Sursa foto: abn amro
26 Aug 2009   •   10:23

Banca olandeză ABN Amro, controlată de stat, a înregistrat o pierdere de 2,64 miliarde euro în primul semestru al acestui an, faţă de un profit net de 2,88 miliarde euro în perioada similară a anului trecut, se arată într-un raport al instituţiei financiare, anunţă Mediafax.

ABN Amro a anunţat, miercuri, că pierderile înregistrate provin exclusiv de la operaţiunile controlate de grupul Royal Bank of Scotland (RBS), în timp de activele deţinute de stat au fost profitabile, potrivit Reuters.

Instituţia controla, la 30 iunie, active în valoare totală de 523,2 miliarde euro, în scădere cu 12,8% de la nivelul de 600,5 miliarde euro rapotat la jumătatea anului trecut.

În primul semestru, banca a înregistrat provizioane de 1,7 miliarde euro legate de împrumuturi neperformante şi riscuri de credit, comparativ cu numai 479 milioane euro în primul semestru al lui 2008.

Antena3.ro

×
Parteneri
Surse: PSD l-ar susţine pe Piedone la Primăria Capitalei
x close