Antena 3 CNN Economic Banci Banca Goldman Sachs a primit cea mai mare amendă din istorie. Analiştii consideră că a scăpat uşor

Banca Goldman Sachs a primit cea mai mare amendă din istorie. Analiştii consideră că a scăpat uşor

Banca Goldman Sachs a primit cea mai mare amendă din istorie. Analiştii consideră că a scăpat uşor
Sursa foto: Foto: freshminds.co.uk
16 Iul 2010   •   14:16

Goldman Sachs a fost obligată să plătească o amendă de 550 milioane de dolari autorităţilor din SUA, aceasta fiind una dintre sancţiunile cele mai dure aplicate vreodată unei bănci. Reprezentanţii băncii au acceptat să plătească această amendă în schimbul închiderii dosarului civil referitor la dezinformarea clienţilor în privinţa unor instrumente financiare bazate pe credite ipotecare subprime. Numeroşi investitori şi analişti citaţi de Reuters sunt de părere că Goldman Sachs a scăpat prea uşor.

Investitorii susţin că autorităţile s-au mulţumit să "îi dea peste mână" băncii, care, anul trecut, a avut un profit net de peste 13 miliarde de dolari. "Plătesc 550 de milioane şi primesc în schimb o creştere de 800 de milioane pe bursă. Au scăpat uşor", a declarat un analist american.

La sfârşitul şedinţei de joi a bursei de pe Wall Street, acţiunile Goldman au crescut cu 9%, la 152,2 dolari pe unitate, după apariţia primelor ştiri că banca a scăpat de acuzaţii. La începutul cazului, pe 16 aprilie, când SEC a depus acuzaţiile de dezinformare, capitalizarea grupului financiar a scăzut cu peste 25 de miliarde de dolari.

Antena3.ro

 

×
Subiecte în articol: Goldman Sachs banca
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close