Antena 3 CNN Economic Banci Bănci franceze îşi închid subsidiarele din ţările de pe lista gri a paradisurilor fiscale

Bănci franceze îşi închid subsidiarele din ţările de pe lista gri a paradisurilor fiscale

Bănci franceze îşi închid subsidiarele din ţările de pe lista gri a paradisurilor fiscale
Sursa foto: banci
01 Oct 2009   •   15:49

Toate băncile franceze îşi vor închide din martie 2010 subsidiarele din ţările prezente pe lista gri a paradisurilor fiscale a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat preşedintele grupului Banque Populaire-Caisse d?Epargne, François Pérol, citat de AFP.

"Băncile franceze au luat decizia să se angajeze în închiderea filialelor şi sucursalelor din paradisurile fiscale care se vor regăsi pe lista gri a OCDE în martie 2010. Începând cu această dată, ne vom angaja să închidem operaţiunile derulate prin intermediul subsidiarelor din paradisurile fiscale, dacă aceste regiuni nu au acorduri fiscale încheiate cu Franţa", a spus Pérol la o întrevedere cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy.

Reprezentanţii statelor membre G20 au hotărât la cea mai recentă reuniune, de la Pittsburgh, SUA, să sancţioneze începând cu 2010 statele şi teritoriile considerate paradisuri fiscale.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: banci paradis fiscal
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close