Deputatul PNL Daniel Zamfir a vorbit, în ediţia de marţi a emisiunii "Daily Income", despre un proiect de lege, susţinut până în prezent de 156 de parlamentari, potrivit căruia
persoanele care nu-şi mai pot achita creditele să poată ceda băncii imobilul ipotecat, iar datoria să fie ştearsă.Deputatul PNL a arătat că acest proiect de lege vine în sprijinul românilor care au contractat un credit ipotecar pe care nu-l mai pot achita şi cărora, în prezent, li se iau de către bancă nu numai casele ipotecate, ci şi cele neipotecate, pentru acoperirea împrumutului.
"Un om angajat cu un lucru, vreau cu acel gaj/ipotecă, în momentul în care nu mai poate achita creditul, să poată să îşi stingă creditul. (...) Şi banca, alături de client, trebuie să îşi asume riscul. Este principiul echităţii", a spus deputatul.
Daniel Zamfir a afirmat că parlamentari din toate grupurile parlamentare şi-au exprimat susţinerea în legătură cu acest proiect.
Deputatul a arătat că băncile ar beneficia în urma acestui proiect, adăugând că problema băncilor sunt creditele neperformante pe care le vând cu pierderi de 90%, iar dacă s-a aplica mecanismul preluării rapide a imobilelor ipotecate, pierderea băncilor ar fi mai mică.Proiectul de lege este în procedură la Senat, urmează să intre în Comisii, după care va ajunge în Camera Deputaţilor, a mai spus deputatul PNL, Daniel Zamfir.