Antena 3 CNN Economic Banci Erste: România ar putea să nu se numere printre ţările care îşi vor reveni rapid din criză

Erste: România ar putea să nu se numere printre ţările care îşi vor reveni rapid din criză

Erste: România ar putea să nu se numere printre ţările care îşi vor reveni rapid din criză
Sursa foto: bani grafic
08 Oct 2009   •   10:49

România se confruntă cu unele dificultăţi economice, iar analiştii Erste Gropu nu se aşteaptă să se numere printre ţările care îşi vor reveni rapid. Aceştia apreciază că piaţa a suferit în timpul valului anterior de aversiune la risc şi a rămas la un nivel extrem de scăzut, volumele tranzacţionate fiind foarte limitate.
Totuşi, datorită perspectivelor favorabile în privinţa revenirii economiei globale, companiile romăneşti ar trebui, în cele din urmă, să îşi revină, pe maăură ce cadrul general se ameliorează, consideră specialiştii Erste, citaţi de Agerpres.
Analiştii cred că Bursa de la Bucureşti are cel mai bun potenţial de creştere din Europa Centrala şi de Est.
Croaţia reprezintă un caz similar României, dar intrările de capital au avut loc puţin mai devreme decât în România. De asemenea, depăşirea impasului privind negocierile cu Uniunea Europeană ar trebui să determine deja o evoluţie pozitivă a pieţei.
Potrivit raportului Erste, Rusia şi Turcia au reprezentat ţinte destul de importante pentru criză. Analiştii mai spun că datele concrete provenite din economia reală, la nivel global, au oferit deja primele indicii că, deşi situaţia este dificilă, nu este nici atât de dezastruoasă pe cât s-a preconizat iniţial.
Antena3.ro

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close