Antena 3 CNN Economic Banci Guvernul caută un bancher pentru un post de vicepreşedinte al Eximbank

Guvernul caută un bancher pentru un post de vicepreşedinte al Eximbank

Guvernul caută un bancher pentru un post de vicepreşedinte al Eximbank
Sursa foto: Foto: Mediafax
16 Dec 2012   •   16:18

Guvernul caută un bancher pentru unul dintre posturile de vicepreşedinte la Eximbank, după ce Mihai Mandreş nu a primit aprobarea BNR pentru această poziţie.
   
"Banca centrală a anunţat că Mandreş nu are experienţa necesară pentru poziţia pe care urma să o ocupe, astfel că Guvernul se va orienta către altă persoană. Potrivit algoritmului, poziţia revenea PNL, care va face o nouă nominalizare", conform Mediafax.
   
În vârstă de 45 de ani, Mandreş era în 2008 chief FX dealer la ING Bank, iar ulterior a plecat la Eximbank.
   
Mandreş a fost numit vicepreşedinte Eximbank în septembrie, odată cu înlocuirea preşedintelui băncii, Ionuţ Costea, cu Traian Halalai, fost director adjunct Banca Românească şi un apropiat al premierului Victor Ponta.
   
Halalai a primit aprobarea BNR.
   
Eximbank este deţinută de stat, prin Ministerul Finantelor Publice, în proportie de 95,374%, iar restul acţiunilor sunt în proprietatea celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF): SIF Banat Crisana - 0,311%; SIF Moldova - 0,311%; SIF Transilvania - 0,311%; SIF Muntenia - 0,423%; SIF Oltenia - 3,270%.

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close