Antena 3 CNN Economic Banci Isărescu: Creditarea se va relua, dar nu se ştie când

Isărescu: Creditarea se va relua, dar nu se ştie când

Isărescu: Creditarea se va relua, dar nu se ştie când
Sursa foto: creditare
05 Feb 2010   •   11:58

?Creditarea se va relua, dar nu putem spune că de la Paşte încolo sau mai devreme ori mnai târziu. În plus, aş menţiona că această reluare nu va fi uniformă. Deja băncile s-au departajat puternic. Unele bănci se vor specializa pe operaţiuni financiare iar altele se vor specializa în alte direcţii?, a declarat Mugur Isărescu în cadrul conferinţei pe tema inflaţiei, susţinută vineri.

Banca Naţională a României (BNR) a urcat prognoza de inflaţie pentru 2010 de la 2,6% la 3,5%, iar pentru 2011 prognoezază o rată de 2,7%, pe fondul scumpirilor la tigari, spune Guvernatorul BNR.

?Un pericol mare este instalarea unei stări de euforie. Nu ne face bine această euforie, chiar dacă există tendinţe pozitive în economie. Avem asemenea tendinţe pozitive în privinţa costului cu forta de muncă. Ajustările au fost severe şi ne vor ajuta. Credem că ne mai ajută evoluţia preţurilor de producţie. Şi aici am avut umflături masive, semne clare ale supraîncălzirii din 2007-2008, urmate apoi de corecţii semnificative. Ne mai ajută şi volatilitatea mai scăzută a cursului de schimb, pe care o încurajăm. În această ţară vizibilitatea cursului este foarte mare. Şi când au loc variaţii mici, absolut normale în toate pieţele, lumea mişcă din cap în toate direcţiile.", a încheiat Guvernatorul.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: creditare Mugur Isarescu BNR
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close