Antena 3 CNN Economic Banci Ministrul de Interne a cerut inspectoratelor să negocieze cu băncile creditele poliţiştilor (VIDEO)

Ministrul de Interne a cerut inspectoratelor să negocieze cu băncile creditele poliţiştilor (VIDEO)

Ministrul de Interne a cerut inspectoratelor să negocieze cu băncile creditele poliţiştilor (VIDEO)
Sursa foto: Foto: Intact Images
05 Oct 2010   •   21:31

Ministrul de interne a făcut marţi o cerere fără precedent. Traian Igaş le-a cerut şefilor de inspectorate să negocieze cu băncile creditele poliţiştilor.

Concret, şefii din judeţe ar trebui să găsească soluţii împreună cu băncherii astfel încăt ratele împrumuturilor făcute de poliţişti să se muleze după veniturile actuale. Ministrul ar vrea ca ratele să se platească mai rar, dobânzile să fie mai mici şi, acolo unde se poate, băncile să refinanţeze ori să le reeşaloneze creditele.

În momentul de faţă, peste 40.000 de poliţişti au împrumuturi la bănci. Deocamdată băncile nu au dat un răspuns oficial însă neoficial ei au declarat că aşa ceva este posibil doar dacă Ministerul garantează pentru fiecare credit.

Imaginile de la mitingul poliţiştilor par să-i fi speriat rău pe şefii de la Intrene. Atât de rău încât şeful Poliţiei l-a convins pe noul ministru de Interne să ceară ca bancherii să ţină cont de veniturile poliţilştilor, care au fost reduse, şi să reeşaloneze sau să refinanţeze creditele acestora.

?Propunerea şefului Poliţiei române constă în întâlnirea cu reprezentanţii filialelor bancare în vederea obţinerii unor soluţii care să vină în sprijinul personalului Poliţiei române?, a declarat Raluca Seucan - purtătorul de cuvânt al IGPR.

Concret ministrul vrea ca băncile să reevalueze costurile creditelor, să amâne sau chiar să reducă frecvenţa plăţilor, iar unde se poate chiar să fie refinanţat creditul. Motivul invocat: reducerea cu 25% a salariilor i-a adus pe mulţi poliţişti în situaţia de a nu-şi putea plăti ratele.

Şefii poliţiilor judeţene au dispoziţie doar câteva zile ca să îndeplinească sarcina dată de ministru. Unii s-au mişcat şi deja au negociat cu băncile.

?Una e să discuţi această problemă la nivel instituţional, una e să discuţi la nivel de individ cu o bancă. Peste 70% din angajaţii poliţiei române au credite. Fără credit nimeni nu mai poate să ducă o existenţă?, a spus comisarul şef Marian Gruia - liderul sindicatului poliţiştilor.

Bancherii spun că oficial ei nu ştiu nimic despre ideile Ministrului de Interne. Spun însă că o astfel de negociere nu se poate face dacă MAI nu garantează pentru angajaţii săi.

Observator

 

×
Subiecte în articol: Traian Igas
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close