Antena 3 CNN Economic Biz News Daily Income. Energia, băieţii deştepţi şi siguranţa naţională

Daily Income. Energia, băieţii deştepţi şi siguranţa naţională

Daily Income. Energia, băieţii deştepţi şi siguranţa naţională
Sursa foto: Foto: Agerpres
06 Mar 2014   •   09:58

Sectorul energetic este unul care ţine în mod cert de siguranţa naţională şi ar trebui tratat ca atare. Deocamdată însă investiţiile se cam lasă aşteptate, ne confruntăm cu insolvenţe la tot pasul şi au revenit pe firmament  până şi baieţii deştepţi de la Hidroelectrica. E bine că în sfârsit guvernul Ponta 3 a fost investit, sperăm ca noul ministru al energiei, deşi nu are o sarcină deloc uşoara, să taie în carne vie şi să pună lucrurile în ordine.

Statul român încearcă de ani buni să gasească investitori pentru rectoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, însă până acum tot ce a reuşit a fost să îndepărteze toţi actionarii privaţi. Iniţial, din Energonuclear făceau parte 6 investitori privaţi pe lângă compania de stat Nuclearelectrica. În ianuarie 2011 trei dintre grupurile europene energetice au anunţat că se retrag din proiectul nuclear. Motivele invocate au fost condiţiile dure de reglementare şi situaţia economică. Cu doar câteva luni înainte, şi CEZ îşi vânduse acţiunile deţinute la compania de proiect. Din 2011 până acum, Nuclearelectrica a tot încercat să atragă şi alţi investitori. Singurii care s-au arătat interesaţi au fost chinezii de la China Nuclear Power Engineering Company, însă acest investitor nu a fost agreat de Enel şi ArcelorMittal, motiv pentru care s-au retras şi ei din acţionariatul Energonuclear.

Un alt proiect care pare să intre în linie dreaptă după ani de aşteptare este cel al hidrocentralei-gigant de la Tarniţa - Lăpuşteşti. Valoarea estimată a proiectului depăşeşte un miliard de euro, iar specialiştii susţin că realizarea acestuia va duce la reechilibrarea sistemului energetic naţional, care poate să fie dezechilibrat de funcţionarea reactoarelor centralei nucleare de la Cernavodă.

Probleme repetate sunt la Hidroelectrica. Deşi anul trecut a raportat un profit substanţial de 200 milioane euro, producătorul de energie revine în insolvenţă, după ce a pierdut un proces cu aşa-numiţii "băieţi deştepţi". În cel mai pesimist scenariu, contractele păguboase denunţate de companie vor fi impuse de către judecători, iar firmele care au adus companiei pierderi de peste 190 de milioane de euro ar putea primi, în plus, despăgubiri de 300 de milioane de euro.

Altă proprietate din ograda statului, altă insolvenţă. Investiţiile ineficiente şi supraîndatorarea au dus la imposibilitatea de plată şi a
Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, ajunsă acum în administrarea unei case de avocatură. Mai mult decât atât, sindicaliştii din domeniu reclamă faptul că Regia este un real pericol şi că riscul unui cataclism de mediu nu este deloc de ignorat. Totodată, ei acuză Guvernul de lipsă de interses indiferent că este vorba de zona extractivă, de zona de producţie, de transport, de distribuţie sau de servicii.

Miniştrii se schimbă, dar situaţia, în loc să fie spre bine, e din ce în ce mai spre rău”, a declarat Ioan Pisc, prim-vicepreşedinte BNS, invitat în emisiunea Daily Income.

 

 




×
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close