Antena 3 CNN Economic Biz News Eugen Teodorovici, anunţ important despre acordul cu FMI. Se va întâmpla în acest an!

Eugen Teodorovici, anunţ important despre acordul cu FMI. Se va întâmpla în acest an!

Eugen Teodorovici, anunţ important despre acordul cu FMI. Se va întâmpla în acest an!
Sursa foto: Foto: Agerpres
29 Sep 2015   •   14:41

România va cere în mod oficial FMI, în acest an, încheierea unui nou acord de împrumut, iar negocierile se vor concentra pe implementarea de reforme structurale şi nu pe deficitul bugetar, a declarat marţi ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici, transmite Reuters.

Economia României a fost susţinută din 2009 de o serie de acorduri de finanţare cu FMI şi Comisia Europeană, iar ultimul dintre acestea s-a încheiat în această lună.

"În mod sigur vom solicita oficial FMI, în acest an, să începem negocierile pentru un nou acord. Un acord cu FMI poate exista fără participarea Comisiei Europene, sunt acorduri diferite", a spus Teodorovici.
   
El a mai arătat că deficitul bugetar pentru 2016 este estimat în prezent la 2,1% din PIB, dacă nu sunt luate în considerare majorările de salarii din sectorul public planificate.
   
Dacă se ţine cont şi de majorările salariale, deficitul bugetar va fi încă sub nivelul de 3%, a precizat Teodorovici.
   
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi , că România nu ar avea nevoie de un dolar de la FMI, însă un astfel de acord cu instituţiile financiare internaţionale e mai degrabă bun.

Acordul României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), de tip preventiv, a expirat sâmbătă, 26 septembrie, în condiţiile în care o evaluare a acestuia nu a mai fost realizată cu succes încă din luna martie 2014, ca urmare a divergenţelor dintre autorităţile române şi oficialii instituţiei în privinţa fiscalităţii. Acordul cu FMI şi Comisia Europeană, de 4 miliarde de euro, a avut caracter preventiv.
   
Reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, a declarat la jumătatea lunii septembrie că România va trebui să solicite Fondului Monetar Internaţional un nou acord dacă doreşte unul, iar apoi va fi analizat tipul de acord care poate fi încheiat, însă va fi diferit de celelalte.

"Trebuie să primim o solicitare şi apoi vom discuta cu Guvernul toate opţiunile posibile.  Vor fi diferite faţă de cele din trecut. (...) Este doar o discuţie tehnică pe buget", a afirmat Tolosa, întrebat dacă FMI va mai accepta un nou acord cu România.
   
Anterior, România a încheiat cu succes două acorduri cu FMI, UE şi Banca Mondială, în valoare de 20 miliarde euro, respectiv 5 miliarde euro. Al doilea, semnat în 2011 şi finalizat în 2013, a avut caracter preventiv, autorităţile optând să nu acceseze fondurile puse la dispoziţie de creditorii externi.

La primul acord de finanţare (2009 - 2011) FMI a contribuit cu 13 miliarde de euro, restul fiind fonduri de la Comisia Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale.
  

×
Subiecte în articol: teodorovici acord cu FMI
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close