Antena 3 CNN Politică Victor Ponta: România nu are nevoie de un dolar de la FMI, dar un acord cu instituţiile financiare internaţionale e mai degrabă bun

Victor Ponta: România nu are nevoie de un dolar de la FMI, dar un acord cu instituţiile financiare internaţionale e mai degrabă bun

Victor Ponta: România nu are nevoie de un dolar de la FMI, dar un acord cu instituţiile financiare internaţionale e mai degrabă bun
Sursa foto: Foto: Agerpres
29 Sep 2015   •   13:54

România nu ar avea nevoie de un dolar de la FMI, a declarat premierul Victor Ponta, la finalul şedinţei în care a fost respinsă moţiunea de cenzură a PNL.

Premierul a fost întrebat de jurnalişti dacă România va semna un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional.

"Dacă mă întrebaţi pe mine, în condiţiile în care guvernul nu mai are de dat niciun dolar la FMI, nu avem nevoie de un dolar de la FMI. Dar, un acord cu instituţiile financiare internaţionale, într-o regiune atât de tulburată, în care doar România merge foarte bine, e mai degrabă bun", a declarat Victor Ponta.

Victor Ponta a subliniat, însă, că o astfel de decizie va fi luată mai întâi în coaliţia de guvernare, apoi discutată şi negociată cu celelalte forţe politice, având în vedere că un astfel de acord se încheie pe mai mulţi ani.

"Ar fi un acord preventiv, pe reforme structurale", a completat Victor Ponta.


×
Subiecte în articol: Victor Ponta acord cu FMI
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close