Antena 3 CNN Economic Biz News SUA evită intrarea în incapacitatea totală de plată: Plafonul datoriei publice va fi ridicat cu 2.400 miliarde dolari

SUA evită intrarea în incapacitatea totală de plată: Plafonul datoriei publice va fi ridicat cu 2.400 miliarde dolari

SUA evită intrarea în incapacitatea totală de plată: Plafonul datoriei publice va fi ridicat cu 2.400 miliarde dolari
Sursa foto: Foto: Agerpres
02 Aug 2011   •   19:52

Senatul american a aprobat, marţi, un plan de creştere a plafonului de îndatorare, în prezent la 14.300 de miliarde de dolari, pentru a evita pericolul intrării statului în încetare de plăţi, informează Reuters.

Camera Reprezentanţilor a votat, luni, planul negociat de Partidul Democrat şi Partidul Republican, susţinut şi de Casa Albă, pentru ridicarea plafonului datoriei de stat şi reducerea deficitului bugetar.
   
Preşedintele Barack Obama a indicat că va promulga legea imediat după aprobarea acesteia şi de către Senat.

Republicanii au sprijinit proiectul de salvare propus de preşedintele Barack Obama, după mai multe modificări.

Senatul american a aprobat proiectul de ridicare cu 2.400 miliarde dolari a plafonului datoriei publice.

În urma acestui vot, SUA evită intrarea în incapacitate totală de plată.

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat, luni noapte, majorarea plafonului de îndatorare a ţării, cu peste 2.000 de miliarde de dolari. Decizia trebuia luată până la 3 august pentru ca Statele Unite să nu intre în incapacitate de plată.

Acordul încheiat de Administraţia democrată cu opoziţia republicană, majoritară în Camera Reprezentanţilor, prevede reducerea cheltuielilor bugetare cu 1.000 miliarde de dolari. Reduceri suplimentare de 1.500 de miliarde urmează să fie efectuate de o comisie mixtă a celor două partide.

Datoria publică a Statelor Unite este, în prezent, de peste 14.000 de miliarde de dolari. Transformată în bancnote, ar avea înălţimea unui bloc turn. Noua lege prevede majorarea plafonului de îndatorare cu încă 2.100 de miliarde de dolari, sumă ce ar putea acoperi în banconote suprafaţa pieţei Victoriei.

Recent, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a comentat, printr-un comunicat pe site-ul oficial, că planul de creştere a plafonului de îndatorare al Statelor Unite este corespunzător cu ratingul maxim "AAA", iar riscul de intrare în incapacitate de plată rămâne extrem de scăzut.


×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close