Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Top 5 orașe din România pe care să le vizitezi în această primăvară

Top 5 orașe din România pe care să le vizitezi în această primăvară

Primăvara este o perioadă ideală în care poți călători în România - ziua se mărește, temperaturile cresc, dar rămân în limite normale, iar aglomerația de turiști nu te ține în loc la cozile pentru cele mai importante atracții turistice.

Top 5 orașe din România pe care să le vizitezi în această primăvară
de Georgiana Adam    |    11 Apr 2024   •   11:01

Dacă programul de lucru îți permite, ia-ți minimum o săptămână de concediu, pentru a face un mic tur al celor mai atractive orașe din țară.

Altfel, pentru a evita aglomerația specifică din trafic, în weekenduri, urcă-te în tren și profită de zilele pe care le ai la dispoziție pentru a explora cel puțin un oraș din următoarele:

Brașov

Brașovul este unul dintre cele mai vizitate orașe din România și cucerește turiștii prin aerul său boem, zecile de atracții din centru, dar și din împrejurimi, bucătăria sa specifică și ospitalitatea localnicilor.

Cu alte cuvinte, de Brașov nu ai cum să te plictisești, mai ales dacă stai un weekend. Așezat la poalele muntelui Tâmpa, Brașovul te invită la o plimbare pe străzile centrului, unde vei găsi o mulțime de localuri cu terase.

Alege una și așază-te pentru a savura o cafea bună, o mâncare specifică locului sau un desert. În acest oraș fermecător, ai ocazia să vezi atracții precum Biserica Neagră, strada Sforii sau Republicii, turnurile și bastioanele cetății, prima școală românească, Fortăreața de pe Dealul Cetății sau Grădina Zoologică.

Pentru a fi sigur că ajungi rapid la toate atracțiile și salvezi timp pe drum, bazează-te pe o aplicație de taxi Brasov. Nu de alta, dar găsirea unui loc de parcare poate fi o problemă în weekend, atunci când orașul este mult mai aglomerat.

Cluj

Fie că mergi la vreun festival sau pur și simplu îți dorești să descoperi orașul, Clujul nu ar trebui ratat. Urcă-te în tren și de îndată de ai ajuns în gară, comandă de pe telefon un taxi Cluj care să te ducă în cele mai interesante locuri.

Primele pe listă ar trebui să fie Piața Centrală și Biserica Sfântului Mihail, deoarece sunt puncte de reper pentru orice turist care ajunge aici. Orașul te cucerește cu aerul lui boem și totodată studențesc, dar și cu localurile care mai de care mai atractive. Dacă ai mai multe zile la dispoziție, vizitează Grădina Botanică, Podul Elisabeta, Strada în Oglindă și plimbă-te în Parcul Central.

Sibiu

Un alt oraș fermecător în orice sezon, dar mai ales primăvara, este Sibiul. În anul 2007, orașul a primit titlul de Capitală Europeană Culturală, iar acest lucru nu este deloc întâmplător.

Străzile boeme și înguste, elementele arhitecturale unice, pasajele secrete și multitudinea de atracții turistice fac din Sibiu o destinație perfectă pentru un weekend prelungit. Ia orașul la pas și vizitează Turnul Sfatului, Muzeul Brukenthal, Podul Minciunilor, Muzeul Astra, Bastioanele și Muzeul de Istorie al Farmaciei. Dacă timpul îți permite, fă o plimbare și în Parcul Sub Arini și admiră priveliștea încântătoare. 

Oradea

Unul dintre cele mai vestice, dar și mai apreciate orașe din România este Oradea. O vizită în Oradea se simte ca una în afara granițelor țării, datorită clădirilor extrem de îngrijite și cu o arhitectură unică, piețelor mari și circulate de oameni, dar și datorită civilizației specifice acestui oraș.

Dacă ajungi cu trenul sau cu mașina în Oradea, alocă-ți câteva zile să vizitezi Piața Unirii, Palatul Moskovits, Palatul Vulturul Negru, Biserica cu Lună și Cetatea din Oradea.

Sighișoara

Cel mai atractiv punct din Sighișoara este, cu siguranță, cetatea - adică centrul vechi istoric al orașului. Un loc absolut fermecător, plin de case colorate și vechi, atracții turistice, oameni ospitalieri și priveliști care îți taie răsuflarea.

Odată ce ajungi acolo, ai senzația că ai intrat într-o altă lume, unde cavalerii, bufonii și prințesele fac regulile cetății. Cazează-te fix în centrul vechi și ia zona la pas. Vei întâlni o mulțime de atracții turistice, printre care Turnul cu Ceas, Turnul Fierarilor, Turnul Cojocarilor, Biserica Evanghelică din Deal și Scara Acoperită.

România are orașe superbe, care merită cel puțin o vizită pentru a avea ocazia să te bucuri de frumusețea lor și de atmosfera lor specifică. Indiferent de preferințele tale, aceste orașe oferă o varietate bogată de atracții și experiențe de neuitat.

Astfel, te vei întoarce acasă cu amintiri și cu dorința de a reveni pentru a descoperi și mai multe comori ascunse ale acestei țări frumoase și pline de surprize.

×
Subiecte în articol: advertorial
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close