Antena 3 CNN Economic Imobiliare Chiriile apartamentelor noi, de patru ori mai mari decât ale celor vechi

Chiriile apartamentelor noi, de patru ori mai mari decât ale celor vechi

Chiriile apartamentelor noi, de patru ori mai mari decât ale celor vechi
Sursa foto: chiriile
07 Ian 2010   •   12:39

Chiriile apartamentelor noi sunt de patru ori mai mari decât ale celor vechi. Sectoarele 1 şi 5 se numără printre cele mai scumpe zone, în timp ce în sectoarele 2 şi 4 se găsesc cele mai ieftine imobile scriu jurnaliştii de la Financiarul.

Chiriile garsonierelor din ansamblurile rezidenţiale finalizate anul trecut sunt cu 30 la sută mai scumpe, faţă de preţurile practicate de proprietarii locuinţelor de cartier. În schimb, la apartamentele cu două şi trei camere, chiriile între cele două pieţe sunt mai accentuate.

Astfel, cea mai scumpă locuinţă de cartier, cu două camere, din Sectorul 1 are o chirie lunară, de numai 420 de euro. Pentru acelaşi apartament situat într-un ansamblu rezidenţial, chiria se ridică la 1.6000 de euro pe lună.

În cazul apartamentele cu trei camere, diferenţa este de la 550 de euro/lună pentru un apartament vechi în Sectorul 1 şi 2.000 de euro/lună pentru un apartament similar într-un cartier rezidenţial.


Cele mai scumpe sectoare, în cazul imobilelor vechi, sunt în sectoarele 1 şi 5, iar cele mai ieftine în sectoarele 4 şi 2.


Astfel, pentru garsonierele din sectoarele 1 şi 5 proprietarii cer o chirie de 300-320 euro/lună. Apartamentele cu două şi trei camere se închiriază cu 400-550 euro/lună,

În Sectoarele 2 şi 4, pentu o garsonieră se cere o chirie medie minimă de 250 de euro, iar trei camere se închiriază cu maximum 370 de euro/lună.

În zonele de cartier chiriile s-au redus în ultimele 12 luni cu cel mult 35%. În cazul segmentului de lux procentul a ajuns şi la 58%. Vedetele incontestabile ale crizei au fost garsonierele cu vedere la Cişmigiu, unde chiria a fosrt redusă cu peste 40%.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: chirii
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close