Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv "Privesc cu frică și cu durere" | Mama unui olimpic acuză că elevii sunt depunctaţi la Olimpiadă pentru ca alţi copii să urce pe podium, la o şcoală din Galaţi

"Privesc cu frică și cu durere" | Mama unui olimpic acuză că elevii sunt depunctaţi la Olimpiadă pentru ca alţi copii să urce pe podium, la o şcoală din Galaţi

E scandal la Galaţi, unde mama unui elev de clasa a VI-a face acuzații grave la adresa Inspectoratului Şcolar care a organizat proba locală a olimpiadei de Matematică.

de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Mar 2024   •   17:31

O mamă acuză Inspectoratul Școlar Galați că discriminează copiii la olimpiadă pentru ca alți elevi favorizați să urce pe podium.

De cealaltă parte, Inspectoratul școlar de asigurări că lucrările elevilor sunt anonime la momentul colectării, motiv pentru care nimeni nu poate fi discriminat.

"A rămas un pic blocat așa. Se uita fix într-un punct, nu mai respira, nu mai clipea. A spus că nu are cum să fie. A folosit un cuvânt dur, pe care nu-l voi reproduce, dar mi-a spus indiferent cât i-ar fi tăiat, nu aveau cum să-i lase 15,5. Minim era 23 de puncte", spune mama unul elev olimpic.

Este reacția unui copil pasionat de matematică la afișarea rezultatelor unui concurs la care estimase că ar putea obține punctajul maxim. Băiatul s-a calificat la etapa următoare, însă cu o notă cu mult sub valoarea lucrării pe care a scris-o.

Elevi depunctați la Olimpiadă pentru ca alți copii să urce pe podium

Mama a decis să conteste nota, asta după ce sesizase mai multe probleme de organizare și evaluare și la competiții de matematica anterioare.

"E ca și cum cineva vine și vă ia ceva din buzunar din moment ce știi că ai făcut. Nu mai cunosc să fi fost după contestații acordate atât de multe puncte, eu personal nu mai nu cunosc", mai spune mama băiatului.

În plus, spune mama băiatului, elevii erau ușor identificabil, deși lucrările erau sigilate după numele aflat pe bancă și după codul anonimizat care li se înmânează.

Astfel, există speculații că organizatorii și evaluatorii și-ar putea favoriza proprii elevi. Inspectoratul școlar neagă, dar recunoaște că s-au mai strecurat erori.

"Lucrările tuturor elevilor care participă la concursurile și olimpiadele școlare, mai cu seamă ale celor care sunt înscrise în calendarul aprobat de Ministerul Educației, sunt secrete.

În primul rând, că șase puncte nu sunt multe, iar în al doilea rând, contestația este o instituție care se practică la toate concursurile, mai ales acolo unde sunt copii, tocmai pentru a verifica încă o dată lucrarea de o altă echipă.

Prin urmare, punctajul obținut în urma contestației poate să fie mai mare, poate să fie mai mic decât cel inițial. Important este că s-a dat curs acestei contestații", spune Adrian Silivestru, purtător de cuvânt Inspectoratul Şcolar Județean Galaţi.

Mama elev olimpic: Privesc cu frică și cu durere. Toată lumea din interior știe"

"Privesc cu frică și deja cu o durere, v-aș putea mărturisi acum că și anul trecut ne-am aflat în aceeași situație. A rămas cu patru puncte. Deci, la etapa locală a fost primul calificat, la etapa județeană trebuia să plece la națională și a rămas acasă. I-au fost luate patru puncte. Așa a decis comisia de contestații să rămână cu minus patru puncte. Ei știu despre ce vorbesc. Toată lumea din interior știe despre ce vorbesc", spune mama elevului olimpic.

Mai grav este că pentru micul matematician emoțiile nu s-au încheiat. Urmează calificarea la națională, unde câte un singur elev pentru fiecare an de studiu va merge mai departe, iar o eroare ca cea anterioară va avea consecințe mult mai grave.

Întrebată dacă a primit clarificări de la Inspectorat şi dacă mai are încredere în modul în care se acordă punctajul, Monica Pocora, profesor şi mama elevului nedreptăţit, a spus: 

"Bineînțeles că n-a reușit să mă lămurească nimeni și mi se pare cu atât mai stupefiantă afirmația, chiar periculoasă, aș putea spune, a reprezentantului ISJ, de a afirma că șase puncte per problemă nu înseamnă mult. Ori întreb eu acum, dacă punctajul maxim era de șapte puncte? Şase din șapte, oare e puțin?

"Există așa o practică de a pleca doar cine trebuie"

Înțeleg că e o practică instaurată de mult timp și asupra căreia eu nu mă aplec. Cred că trebuie schimbat ceva și cineva, nu știu exact cine și nu știu ce trebuie schimbat, dar trebuie făcut ceva. Nemulțumiți sunt în fiecare an înțeleg. Şi există așa o practică de a pleca doar cine trebuie.

Trebuie să am încredere. Am ajuns să cred că nu există eroare. La etapa locală am pornit această analiză având în vedere două premise fie că este depunctat în mod intenționat, fie că a fost o eroare.

Nu cred că este eroare și țin să spun acum tuturor. Nu cred într-o eroare, pentru că fiecare problemă era evaluată de către doi profesori, ori probabilitatea ca doi profesori să aibă aceeași dificultate în gândire este aproape imposibilă.

De unde rezultă că nu rămâne decât cea de-a doua variantă și că anumiți copii urmează să fie depunctați doar pentru că provin de la alte școli și nu de la instituția de învățământ, una dintre instituțiile de seamă ale municipiului Galați, respectiv Colegiul Național "Vasile Alexandri". Pentru că nu sunt copii de acolo ei urmează să rămână acasă.

De data aceasta dacă anul trecut m-am liniștit şi n-am făcut mare lucru anul acesta ţin să atrag atenția tuturor că trebuie să se facă o evaluare corectă. Contestațiile trebuie să fie analizate în mod corect și că întregul punctaj, pe care copilul meu îl va merita, cu orice consecințe, va trebui să îi revină.

Deci, în concluzie, trebuie să fiu încrezătoare și trebuie să asigur pe toată lumea că va primi exact punctele pe care le-a făcut", a spus Monica Pocora, mama elevului nedreptățit, la Antena 3 CNN. 

×
Subiecte în articol: Olimpiada elev olimpic Galați
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close