Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Lista cu noile tăieri de pe masa Ministerului de Finanțe. Pensiile care nu mai cresc

Lista cu noile tăieri de pe masa Ministerului de Finanțe. Pensiile care nu mai cresc

Noua listă cu tăieri bugetare se află la această oră pe masa ministrului de Finanțe. Cinci ordonanțe de urgență sunt în pregătire pentru ca guvernul să mai facă rost de bani.

de Gina Vacariu    |    Ioana Mircea    |    03 Oct 2023   •   17:02

Potrivit noilor ordonanțe care se află pe masa ministerului de Finanțe, Guvernul va tăia din fondurile alocate programelor naţionale de la săli de sport, căminelor de cultură şi bazinelor de înot.

Totodată va tăia bani de la programele pentru firme de unde nu au fost cheltuiţi banii. Vor urma amânări de plăţi TVA, amânări de plăţi pentru concedii medicale.

Se vor eșalona titlurile executorii pentru plata salariilor în sectorul public în 5 tranșe anuale: 5%, 10%, 25%, 25%, 35%.Orele suplimentare nu vor mai fi plătite ci vor fi compensate cu timp liber corespunzător pentru perioada anilor 2024-2025.

Citește și: Marcel Boloş: "Fără pachetul de măsuri fiscale e foarte greu. Probabil va fi nevoie de noi măsuri în curând"

Nu se vor mai acorda premii pentru perioada 2024-2025, cu excepția sportivilor și olimpiadelor pentru elevi. Chiria și hrana pentru personalul militar, ordine publică, servicii se păstrează la nivelul în plata pentru luna decembrie 2023, pentru perioada 2024-2025

Indemnizația de ieșire la pensie nu se mai acordă pentru perioada anilor 2024-2025. Totodată este luată în vedere și neindexarea cu rata inflației sau după caz înghețarea unui număr de 21 de drepturi sociale precum: pensiile speciale ale tuturor categoriilor beneficiare precum și persoane persecutate politic, veterani și văduve de război, membrii academiei etc.

Se va amâna procentul de 1% din PIB pentru cercetare pentru 1 ianuarie 2026. Totodată vor fi amânate și tichetele sportive pentru 1 ianuarie 2026. Se vor acorda doar a trei permise de călătorie pentru beneficiari pentru perioada 2024-2025. Subiectul pensiilor pentru primari este amânat pentru 1 ianuarie 2026.

×
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close