Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Ministrul Apărării: ”Românii nu au de ce să se teamă pentru siguranța țării”

Ministrul Apărării: ”Românii nu au de ce să se teamă pentru siguranța țării”

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, se află în delegația României în Statele Unite și a vorbit în exclusivitate despre înzestrarea Armatei Române, însă și despre acordurile la care s-a ajuns cu oficialii americani. El susține că țara noastră nu are de ce să se teamă, chiar dacă avem război la graniță.

de Cătălina Mănoiu    |    05 Dec 2023   •   20:58

Anul viitor este posibil ca Apărarea să primească în continuare 2,5% din PIB, însă ministrul spune că abia săptămâna viitoare se va ști cu exactitate care va fi bugetul.

”Cred că vom avea 2,5%. În acest sens, au fost declarații publice făcute și de către șeful statului și de către premier vizavi de această alocare. Eu sunt încrezător, dar începând cu săptămâna viitoare probabil că în Parlament vom discuta cu seriozitate și acest lucru. Sper să avem 2,5%”, a declarat Angel Tîlvăr.

Ministrul Apărării a vorbit și despre înzestrarea Armatei Române.

”După cum știți, România are pe teritoriul ei primul și unicul centru de pregătire a piloților pentru echipamente militare de tip F16, lucru care este un foarte bine văzut peste tot, pentru că am creat în România posibilitatea să antrenăm în primul rând piloți români”, a mai spus ministrul.

Acesta mai precizează că România va primi 32 de aparate de zbor de acest tip.

”Cred și avem nevoie foarte mare ca să avem piloți pregătiți pentru a folosi aceste avioane. În același timp, dăm posibilitatea și altor aliați să se poată pregăti pe acest tip de de avioane în România. Lucrul acesta va genera evident și operațiuni de mentenanță și cred că e un proiect care are capacitatea să să se dezvolte. Avem cea mai lungă frontieră terestră cu Ucraina, avem acolo război de mai bine de 650 de zile”, a mai adăugat Angel Tîlvăr.

×
Subiecte în articol: Angel Tîlvăr Armata Română aparare F16
Parteneri
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!
x close