Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Percheziţii la Bruxelles în birourile Parlamentului European. Corespondenţă de la trimisul special Antena 3 CNN, Sabina Iosub

Percheziţii la Bruxelles în birourile Parlamentului European. Corespondenţă de la trimisul special Antena 3 CNN, Sabina Iosub

Sunt percheziţii la Bruxelles, în sediul central al Parlamentului European, în contextul celui mai grav scandal de corupție care a lovit acest for în ultimii ani.

de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Dec 2022   •   21:06

Eva Kaili, fosta vicepreşedintă a Parlamentului European, a fost inculpată şi dusă în arest, în Belgia, împreună cu amantul său. Ea nu a putut beneficia de imunitatea parlamentară pentru că a fost prinsă în flagrant, anchetatorii găsind "saci cu bani" la ea acasă.

Trimisul special Antena 3 CNN Sabina Iosub a oferit detalii în scandalul de corupție din Parlamentul European.

"Domnul concubin nu era consilierul domniei sale, nu era consilierul Evei Kaili, ci asistent la un alt europarlamentar, ceea ce lărgește aria, să spunem, de tot ceea ce înseamnă acțiune pentru domnia sa. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, vorbim despre minimum cinci europarlamentari care sunt cu semnul întrebării", a spus Sabina Iosub, luni seară, în direct la Antena 3 CNN.

"Mă refer la Eva Kaili, care în acest moment este în spatele gratiilor pentru că în cazul său a fost un flagrant. Numărul doi - Marc Tarabella, tot de la socialiști europeni, belgian, care s-a retras singur din toate funcțiile pe care le deține în acest moment. Maria Arena s-a retras din funcția de președinte al comisiei pentru drepturile omului, tot socialistă, tot din Belgia.

De asemenea, Andrea Cozzolino, care este coordonator pe tot ceea ce înseamnă chestiuni urgente, și domnia sa s-a retras din funcție. De asemenea, Pietro Bartolo, cel care în comisia de libertăți se ocupa de acel dosar care se referea la ridicarea vizelor pentru Qatar și Kuweit", a mai spus Sabina Iosub, luni, la emisiunea "În faţa naţiunii".

Roberta Metsola, după cel mai grav scandal de corupție din Parlamentul European: "Democrația europeană este atacată!"

"Aici, la Strasbourg, urmează mâine să aibă loc o dezbatere în plen. Ce pot eu să vă spun însă despre oamenii aceștia, îi cunosc pe mare parte dintre ei și prin interacțiunea profesională.

Pe Eva Kaili am avut-o invitată de mai multe ori la emisiune, pe Marc Tarabella, de asemenea, și pe alți europarlamentari. Ce pot să vă spun în legătură cu Eva Kaili, de exemplu, este că în urmă cu trei ani să spunem, odată cu relația ce a apărut în viața sa, Eva Kaili și-a schimbat tot ceea ce înseamnă grupul de care era înconjurată, cercul de interese, asistenții în cea mai mare parte. Şi-a schimbat viața, s-a rupt de tot ceea ce era legătura sa până în acel moment cu Parlamentul European".

Sabina Iosub: "E imposibil în Parlamentul European, de capul tău, să ai un dosar și fără să ai susținere să îl duci până la capăt"

Potrivit Sabinei Iosub, în acest moment sunt foarte mulți cei care se întreabă până unde merge de fapt această rețea de corupţie.

"Eu nu sunt de acord cu ceea ce spunea Adina Anghelescu - că este o lovitură pentru socialiști. Eu cred că e lovitură pentru tot Parlamentul European. Oamenii ăștia nu puteau să facă singuri.

Nu puteau să facă de capul lor tot ceea ce sunt acuzați că ar fi făcut, respectiv trafic de influență pentru Qatar la nivelul Parlamentului European pe mai multe zone, pe cea de drepturile omului, pe zona asta de ridicare a vizelor, să spunem, de dispariție a acestui sistem", a opinat Sabina Iosub.

Se vorbește despre sume foarte mari de bani, a afirmat Sabina Iosub.

Citiţi şi: Șpaga uriașă primită de europarlamentarii de top, din partea Qatarului. 600.000 de euro cash, găsiți de anchetatori

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close