Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN INCOME MAGAZINE Ajutoarele pentru facturi nu dispar. Ministrul Energiei vorbeşte de "o prelungire până în primăvara lui 2024"

Ajutoarele pentru facturi nu dispar. Ministrul Energiei vorbeşte de "o prelungire până în primăvara lui 2024"

Oficialii îi asigură pe români că măsurile compensatorii pe energie nu dispar, deşi recent s-a spus că acel card de energie va dispărea din anul 2024.

de Georgiana Adam    |    30 Iun 2023   •   08:59

Măsurile compensatorii pe energie nu dispar, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dat asigurări în acest sens, joi, la conferinţa Income Magazine Corporate, organizată de Antena 3 CNN şi săptămânalul economic "Income Magazine".

Şi compania Hidroelectrica anunţă măsuri în beneficiul consumatorilor. 

Mai mult, din partea guvernului vin cu garanţii că până anul viitor măsurile compensatorii se vor menţine şi românii vor fi ajutaţi să îşi plătească facturile. 

"Preţurile la consumator noi le dorim cât mai stabile şi ar fi imprudent în acest moment să încercăm să reducem artificial preţurile la factură, pentru că este o piaţă într-o evoluţie continuă.

Sunt toate şansele să avem cel puţin o prelungire până în primăvara anului viitor.

Comisia Europeană are toată deschiderea să prelungească statelor membre schema de compensare-plafonare până anul viitor, tocmai pentru că vorbim de o piaţă încă impredictibilă", a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

În această lună, ministrul Marcel Boloş confirma informaţia că acel card de energie cu bani europeni va mai fi distribuit românilor doar o dată, peste trei luni, pentru că de anul viitor, el va fi anulat.

"S-a făcut referire că deja s-a redus preţul plafonat 1,3 lei la 0,90, deci este un semnal foarte clar că urmărim cu foarte mare atenţie piaţa energiei şi venim cu reacţii foarte clare. 

Ştim că OUG 153 prin care s-a creat mecanimul centralizat de achiziţie a energiei electrice este o măsură unică", a declarat Istvan-Lorant Antal, preşedintele Comisiei pentru Energie din Senatul României.

Reprezentanţii companiei Hidroelectrica anunţă că se lucrează astfel încât de acum înainte facturile vor fi emise la timp. Situaţia ar trebui să revină la normal în două luni. 

Declaraţiile au fost făcute în cadrul conferinţei Income Magazine Corporate, "Listarea companiilor strategice din energie-drum deschis pentru dezvoltare şi relevanţă".

×
Parteneri
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor
x close