Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN La ordinea zilei VÎNTU A FOST ELIBERAT

VÎNTU A FOST ELIBERAT

VÎNTU A FOST ELIBERAT
16 Sep 2010   •   17:37
DANA GRECU

Vîntu a fost eliberat. E pericol public, dar poate fi cercetat în stare de libertate pentru favorizarea infractorului Popa. Dezvoltăm subiectul.
Tot azi, PNL va anunța guvernul său din umbră, pe care îl vede pus în locul echipei lui Boc. Avem și câteva nume: Meleșcanu, la Externe, Câmpeanu, la Muncă, Marga, la Educație, Victor Paul Dobre, la Interne. Discutăm cu Mircea Diaconu, Ilie Șerbănescu, Sergiu Andon.

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close