Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Ambulanța București-Ilfov, copleșită de COVID-19. Peste 2.000 de apeluri în așteptare

Ambulanța București-Ilfov, copleșită de COVID-19. Peste 2.000 de apeluri în așteptare

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 15:27 28 Sep 2021 Modificat la 18:39 28 Sep 2021
ambulanta
Sursa foto: Antena 3

Ambulanța București are în acest moment în așteptare 2.009 apeluri de la persoane care au simptome de COVID. 

Apeluri care vin de la anumite adrese unde locuiesc mai mulți membri ai familiei, care au nevoie de testări în vederea diagnosticării bolii.

Ambulanțierii nu mai fac față solicitărilor, motiv pentru care cele peste 2.000 de apeluri primite astăzi vor fi procesate începând de mâine.

Numărul cazurilor de COVID-19 din Bucureşti crește. Capitala se apropie cu paşi repezi de restricţii dure

Creşte numărul cazurilor de infectări în Capitală, în ultimele 24 de ore înregistrându-se 1912 noi persoane care au contactat coronavirusul.

Cu o incidenţă ce a atins 5,57 de cazuri la mia de locuitori şi un total de infectări de 204.268 persoane, Bucureştiul se îndreaptă cu paşi repezi spre carantină. 

Marţi, au fost înregistrate 1912 noi cazuri, aproape de cinci ori mai mult ca în urmă cu o săptămână când, pe 21 septembrie, aveam 404 cazuri zilnice în Bucureşti, incidenţa fiind de 2,57. 

Când incidența va ajunge la 6 la mie, vor intra în vigoare noi restricții.

Record absolut de infectări în România  

Până astăzi, 28 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.210.810 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.129 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

1.104.496 de pacienți au fost declarați vindecați. 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.049 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 182 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

×
Parteneri
x close