Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Va fi din nou bal în București, acasă la Miţa Biciclista. Cum arată una dintre cele mai mondene clădiri ale Capitalei

Va fi din nou bal în București, acasă la Miţa Biciclista. Cum arată una dintre cele mai mondene clădiri ale Capitalei

Va fi din nou bal în oraş, acasă la Miţa Biciclista. Casa celebrei curtezane se redeschide publicului, după 80 de ani. A trecut printr-o restaurare importantă şi se va transforma într-unul dintre locurile emblematice ale Bucureştiului actual, aşa cum se întâmpla pe vremuri.

de Maria Coman    |    Liviu Dochiţă    |    11 Noi 2022   •   18:48

Maria Coman şi Liviu Dochiţa au fost să vadă cum arată acum una dintre cele mai mondene locuinţe ale Capitalei, unde, se spune, s-au luat multe dintre deciziile politice ale vremii.

Casa Miţei Biciclista, de fapt un mic Palat, cu 28 de camere, se află în centrul Bucureştiului, în piaţa Amzei, aproape de reşedinţa de pe vreme a Brătienilor şi suficient de aproape încât să fie vizitată frecvent de regele Ferdinand.

Miţa Bibiclista a fost o legendă a anilor 30 în lumea mondenă a vremii. Este, cum îi spune şi porecla, prima femeia care a mers pe bicicletă în Capitală şi era cunoscută ca fiind preferata multora dintre domnii momentului.

Se spune că şi Octavian Goga sau Nicolae Grigorescu ar fi admirat frumuseţea Miţei. Presa vremii relata că Miţa Biciclista a frânt multe inimi în tinereţea sa, inclusiv pe cea a regelui Portugaliei, Manuel, care ar fi cerut-o insistent de nevastă. Casa care se redeschide acum a fost construită în urmă cu 120 de ani.

În ultimii ani, micul palat a trecut printr-un proces de restaurare şi repararea, iar cei care au lucrat au încercat să păstreze şi să recupereze cât mai mult din elementele iniţiale. Un proces dificil, pentru că în perioada comunistă casa a trecut de la un ocupant la altul.

Casa Miţei Biciclista se redeschide cu un bal cu momente de magie, cu jocuri de Tarot şi cu atsmoferă ca înainte de cel de-al doilea război mondial. Iar de la anul vom găsi aici un mic cinematograf de artă, amenajat în mansarda în care Miţa Biciclista şi-a trăit ultimii ani din viaţă, cafenele, spaţii de expoziţie şi braserie.

×
Subiecte în articol: Mița Biciclista București bal
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close