Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN 150 de artiști români, într-un concert grandios la Washington! Evenimentul va fi transmis exclusiv de Antena 3 CNN

150 de artiști români, într-un concert grandios la Washington! Evenimentul va fi transmis exclusiv de Antena 3 CNN

Prietenia dintre țara noastră şi Statele Unite ale Americii va fi celebrată printr-un concert grandios ce va avea loc în Washington DC.

de Laura Dinu    |    Sergiu Cora    |    31 Aug 2023   •   19:45

Aproximativ 150 de artiști români vor concerta în cadrul unui eveniment care va omagia valoarea esențială a libertății religioase.  

Prestigiosul Kennedy Center din Washington DC, capitala federală a Statelor Unite ale Americii, va găzdui pe 10 septembrie evenimentul care va fixa încă o dată locul României pe harta valorilor mondiale: concertul extraordinar "Amazing Grace. Celebrating religious freedom. A Romanian tribute to America". 

”Noi vrem să celebrăm cu acest concert, această dimensiune a libertăţii relgioase care este o valoare foarte importantă atât pentru americani cât și pentru români. Vă aduc aminte că românii au avut de înfruntat regimuri dictatoriale fie că vorbim de regimul Antonescian, fie ca vorbim de regimul comunist, care au persecutat cultele. 

Titlul concertului este Amazing Grace, un titlu inspirat dintr-un celebru imn gospel american, și cu atât mai mult prețuim acest principiu cu cât concertul are loc în ajunul comemorării victimelor de la 11 septembrie”, a explicat Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite, la Antena 3 CNN.  

Concertul din capitala americană, care va avea loc pe 10 septembrie, este organizat de Ambasada României în Statele Unite ale Americii, Orchestra Operei Naționale din București şi Procred Music iar Antena 3 CNN, în calitate de partener media, va transmite întreg evenimentul. 

”Este o premieră cu adevărat! Aproape 150 de artiști vor pleca din România să concerteze. Este o premieră și pentru români dar și pentru americani, pentru că în Kennedy Center n-a mai fost un eveniment de o așa dimensiune, cu o logistică așa de mare. Vrem să exportăm ce are România mai bun și avem oameni foarte talentați şi muzica unește oameni, culturi, oameni de diferite opinii”, a explicat George Doca, fondator Procred Music, la Antena 3 CNN.  

”Este, în definitiv, și o celebrare a prieteniei româno-americane, care este, de fapt, catalizatorul tranziției noastre spre democrație, spre libertate, spre stat de drept”, a mai explicat Andrei Muraru.  

Concertul extraordinar "Amazing Grace. Celebrating religious freedom. A Romanian tribute to America" va începe la ora 23:00, ora României, duminică, 10 septembrie şi îl veţi putea urmări în exclusivitate pe Antena 3 CNN. 

×
Subiecte în articol: Procred Andrei Muraru concert
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close