Cuvintele adresate din inimă pot fi cadouri emoţionante.
Ana Iorga a luat lecţii de la un expert caligraf şi ne arată cum puteţi scrie mesaje care să lase amintiri minunate.
Cuvântul scris nu se demodează niciodată, iar de Paști puteți să le spuneți celor dragi cât de mult îi apreciați prin cuvinte așternute pe hârtie, ca pe vremuri.
”Să ne gândim cu drag la persoanele cărora le scriem, să luăm un instrument de scris și să ne așternem gândurile pe hârtie. Cel mai bun exercițiu”, spune Carmen Nistor, expert caligraf.
”Ai văzut câte simțuri sunt antrenate în momentul în care scriem. Cel tactil, numai faptul că trec cu mâna peste această hârtie.
Uneori mirosim cernelurile, ele miros diferit. Apoi alegerea peniței. Oare e cea buna, oare îmi încape scrisul? Avem un proces foarte îndelungat”, a spus Carmen atunci când a fost întrebată de ce alege întotdeauna scrisul de mână.
”Cât de multă iubire este în spatele unui astfel de bilețel! Îți aloci o parte importantă din timp în care să faci ceva pentru celălalt. Garantat în momentul în care primește o formă de artă exprimată pe hârtie de mana celui care a dăruit, reacția destinatarului e una wow, neprețuită”, a mai spus Carmen Nistor.
Cuvântul scris va fi valoros întotdeauna, așa că încumetați-vă, pentru că nu e nimic mai frumos decât o felicitare scrisă de mână!