Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN "E iadul!" | Canicula extremă a pus pe perfuzii țările unde vara durează aproape tot anul | Rețeaua electrică cedează iar oamenii se răcoresc în râuri

"E iadul!" | Canicula extremă a pus pe perfuzii țările unde vara durează aproape tot anul | Rețeaua electrică cedează iar oamenii se răcoresc în râuri

De la an la an, canicula extremă s-a amplificat și a provocat probleme majore în cea mai mare parte a lumii. Însă anul acesta impactul a fost cu adevărat devastator în țările unde sezonul cald este aproape permanent.

"E iadul!" | Canicula extremă a pus pe perfuzii țările unde vara durează aproape tot anul | Rețeaua electrică cedează iar oamenii se răcoresc în râuri
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Aug 2023   •   18:54

Chiar dacă țările arabe sunt obișnuite cu căldura, s-a luat decizia închiderii instituțiilor publice, din cauză că sistemele naționale nu mai fac față la consumul mare de electricitate.

Irakul este cunoscut pentru temperaturile extrem de ridicate, raritatea precipitațiilor și lipsa de acoperire vegetală în cea mai mare parte a țării, care agravează situația.

Temperaturile ajung în unele zone chiar şi la 50 de grade Celsius la umbră. Sistemul electric civil, afectat de lipsa de combustibil și confruntat cu o cerere crescută, cedează deseori.

Citește și: Canicula poate fi fatală şi pentru animalele de companie. Sfaturi utile de la medicul veterinar, pentru a le proteja

"Am obosit și ne-am săturat cu adevărat. Nu există electricitate, așa că am venit să înotăm aici, în apă. Am adus copiii cu mine. Nu există electricitate. Se pornește și se oprește, așa cum sună un telefon mobil", își varsă năduful un localnic.

"Cele mai multe dintre casele noastre sunt mici, cea mai mare casă are două camere, așa că ce poți să faci? Și e cald ca naiba. E un iad. Am venit și am înotat aici din cauza lipsei de electricitate", spune un altul.

Iranul a anunțat o vacanță de două zile la nivel național. Decizia de a închide birourile guvernamentale, băncile și școlile a venit după ce Ministerul Sănătății a avertizat asupra unei posibile creșteri a cazurilor de epuizare din cauza temperaturilor ridicate. În această țară temperaturile ajung acum la 40 de grade la umbră.

În Bolivia a fost emisă o alertă de secetă pentru Lacul Titicaca, un loc foarte frecventat de turiști.

Imensul lac este vital pentru regiune: sute de comunități rurale se bazează, de milenii, pe această resursă naturală pentru a practica agricultura de subzistență și a crește animale.

"Suntem amărâți că nu va mai ploua, că va fi foamete. Apa a scăzut mai mult de trei metri de la nivelul la care era la dig", mărturisește o femeie din zonă.

"Având în vedere că, în această perioadă a anului, radiația solară este mult mai puternică şi nu există niciun aport de apă din niciunul dintre bazine sau de la ploi, este de așteptat ca nivelul apei să continue să scadă cu o magnitudine similară", avertizează hidrologul Carlos Carrasco.

Seceta este rezultatul unei combinații de factori, inclusiv fenomene naturale precum El Nino, care au sosit neobișnuit de devreme în acest an și au fost deosebit de puternice, în parte din cauza schimbărilor climatice.

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close