Antena 3 Emisiuni News Hour with CNN Cum îl descriu fostele iubite pe Ferenc Bone, presupusul criminal al profesoarei din Cluj-Napoca

Cum îl descriu fostele iubite pe Ferenc Bone, presupusul criminal al profesoarei din Cluj-Napoca

de Gabriel Dano    |    26 Mai 2022   •   18:53
Cum îl descriu fostele iubite pe Ferenc Bone, presupusul criminal al profesoarei din Cluj-Napoca
Sursa foto: Facebook / Iosefina Iosefina Pascal

Ferenc Bone este căutat atât în România cât şi în spaţiul Uniunii Europene. Este o persoană deosebit de periculoasă, spun femeile cu care a avut relaţii. Fiecare legătură amoroasă începea ca-n filme şi se termina cu bătăi crunte.

Beata Molnar a vrut să-i dea o şansă, atunci când a fost prevenită să nu dea curs avansurilor sale.

Un actor şi fost profesor asistent la Universitatea Sapientia. Un bărbat în vârstă de 43 de ani cu un CV impresionant. Pasionat de cultură, de artă şi cu un doctorat la Budapesta.

Firea sensibilă era însă doar o faţadă. După ce îi cădeau în plasă, Ferenc îşi arăta adevărata faţă. Aşa s-a întâmplat cu o tânără din Zarand. În vara lui tânăra 2020 a fost bătută de actor până a fost băgată în spital.

Asta i-a adus şi o condamnare cu suspendare de un an şi 3 luni dar şi desfacerea contractului de la universitate. La proces, fata a dus în faţa judecătorului declaraţiile scrise ale unor foste iubite. 3 la număr şi toate au descris relaţii de coşmar cu Bone.

O jurnalistă din Cluj a reconstituit câteva declarații ale fostelor iubite ale individului. A vrut să tragă un semnal de alarmă şi să le prevină pe viitoarele victime. A făcut un material amplu despre Bone. Le-a adunat pe toate fostele iubite şi a strâns de la ele mărturii de neimaginat.

"Îmi curgea sângele din nas și mâinile mi erau pline de sânge până la brațe, fața mea era plină de sânge pur. L-am întrebat dacă este mulțumit acum. Mi-a răspuns că da, acum este mulţumit", mărturisea una dintre tinere.

"Mi-a aruncat telefonul din mână şi a început să mă lovească. A ajuns în spatele meu, m-a trântit la pământ și m-a prins și m-a sugrumat până am leşinat. Când m-am trezit pe podeaua bucătăriei, la început n-am înţeles unde eram.

Am oftat si m-am întins pe saltea. A venit la mine şi s-a culcat lângă mine apoi a zis: Iepuraş, capul tău a devenit violet iar la gură ai făcut spume", rememorează ea.

"În timpul relației noastre, am refuzat mai multe oportunități de a lucra, de a mă educa, de a mă distra și de a călători de frica supărării lui. Dacă mi s-a întâmplat un lucru pozitiv sau am avut o realizare, am preferat să păstrez secretul.

A reuşit să mă facă să devin total dependentă de el deoarece alte legături cu alte persoane nu mai aveam, din cauza lui, şi m-a făcut să cred că nu voi reuşi niciodată să obţin ceva cu propriile mele puteri."

Ferenc Bone este căutat atât în România cât şi în spaţiul Uniunii Europene

Semnalmente: înălțime aproximativă: 1,80, 75-80 de kg, ochi căprui, păr brunet, fața ovală.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre bărbat sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit 112!

Noi detalii terifiante în cazul crimei din Bihor. Ce a făcut bărbatul imediat după ce şi-a omorât iubita

Plecase cu iubitul, şi el fost profesor, într-o excursie. Apoi nu a mai răspuns la telefon. 

Iubitul ar fi strangulat-o, apoi a adus-o într-un loc retras, în spatele unei foste benzinării, şi i-a acoperit corpul cu saci negri și cu crengi uscate. Femeia nu ar fi fost găsită daca polițiștii din comuna Borod nu ar fi periat foarte bine zona. Cadavrul era ascuns într-un loc plin de gunoaie.

Potrivit surselor din anchetă, imaginile de pe camerele de supraveghere arată că, după crimă, bărbatul a mers sa mănânce în zona Aleșd.

Criminalul e liber şi se ascunde de poliţişti

Acum, anchetatorii și polițiștii din Cluj și Bihor continuă să urmărească camerele de supraveghere, de sâmbătă seară până ieri, încercând să dea de urma criminalului. 

Medicii de la medicină legală din Cluj au ridicat corpul tinerei şi au început autopsia. Urmează să stabilească cum a murit exact tânăra. 

Expertul criminolog Dan Antonescu, teorie cutremurătoare în cazul femeii descoperite moartă în benzinărie

Ultima dată, femeia de 30 de ani a fost văzută în compania bărbatului, în Cluj. Au plecat de la o întâlnire cu câţiva prieteni cărora le-au spus că merg în satul Răchiţele. De acolo a trimis şi ultimele poze cu ea. Cadavrul ei a fost găsit, aruncat, la 70 de km distanţă, în comuna Borod, judeţul Bihor.

În 2020, o fostă iubită de-a individului l-a reclamat la poliţie că a bătut-o violent pe stradă, după o ceartă conjungală. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi plasat apoi sub control judiciar. A fost obligat să ia tratament şi să meargă la şedinţe de reabilitare.

Imediat după scandal a fost dat afară de la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca. Beata era doctorand şi i-a suplinit orele. A început o relaţie cu el, deşi colegii au avertizat-o că este un om violent. Tânăra le-ar fi spus însă că merită o a doua şansă.

×
Subiecte în articol: Ferenc Bone

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

x close