Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Lipsa personalului din spitale, acoperită de medici pensionari: ”Suntem la nivel de avarie”

Lipsa personalului din spitale, acoperită de medici pensionari: ”Suntem la nivel de avarie”

Activitatea spitalelor din oraşele mici din ţară a ajuns să fie asigurată de medicii pensionari. Cei tineri, proaspăt intraţi în sistem se orientează spre unităţi medicale mai mari din municipii mai dezvoltate.

de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Feb 2024   •   19:51

Spitalul Municipal Orşova ar funcţiona la capacitate optimă cu 32 de medici, însă, din cauza lipsei de personal, în prezent sunt ocupate dar 20 de posturi, în şase dintre cazuri fiind vorba de cadre medicale pensionate.

”Suntem la nivel de avarie, nu vreau să sperii pe nimeni ,asigurăm specialitățile medicale, ca să spui că 40% din personalul medical ai nevoie să poți să-ți faci activitatea așa cum trebuie, înseamnă foarte mult”, a declarat Adrian Cican, manager Spitalul Municipal Orșova, pentru Antena 3 CNN.

Spitalele au rămas fără personal în principal pentru că medicii tineri aleg să lucreze în uităţile din oraşele mari precum Bucureşti, Cluj, Timişoara sau Iaşi.

”Un spital care nu e stabil din punct de vedere al managementului, care trăiește într-o instabilitate permanentă, atunci orice tânăr își pune întrebarea: Păi, domnule, mă duc, vin, stau acolo să pot să-mi iau casă. Dar uite că situația mă determină să plec pentru că nu am asigurată siguranța locului de muncă”, a declarat Lucian Vădăstreanu, medic pensionar.

Fără cei şase medici pensionari, secţiile de Cardiologie, imagistică şi Terapie Intensivă de la Spitalul Municipal Orșova nu ar putea funcţiona.

”Foarte bine că lucrează pensionari, important e să fie medici”, a declarat un pacient.

De cele mai multe ori, medicii sunt nevoiţi să facă şi ture suplimentare.

×
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close