Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN România, la un pas de noi scumpiri în transporturi | Ce preţ va avea noua taxă de drum şi cum vor fi afectate buzunarele românilor

România, la un pas de noi scumpiri în transporturi | Ce preţ va avea noua taxă de drum şi cum vor fi afectate buzunarele românilor

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 18:53 23 Mai 2023 Modificat la 19:49 23 Mai 2023

Transportatorii vor fi nevoiți să plătească de șase ori mai mult pentru roviniete față decât achită acum, iar costul final va fi resimțit în prețul produselor pe care ei le transportă.

Noua taxă de drum ia în calculat distanța parcursă, cât și timpul de staționare. Reprezentanții transportatorilor spun că România nu este pregătită pentru astfel de reformă și amenință cu proteste.

Conform unui nou proiect de lege, din 2026, transportatorii vor trebui să plătească pentru o nouă rovinietă, în funcție de distanța parcursă, de timpul de staționare și de clasa de emisii poluante.

"Din 2008-2009, Austria, Germania în au implementat acest sistemul, sunt niște aparate de citit la bordul fiecărui camion și la momentul în care intră pe o infrastructură cu plată, plătește câți kilometri face și are o decontare directă sau încarcă în avans", spune Ion Lixandru, coordonator infrastructură RBL.

Conform unei simulări făcute de Ministerul Transporturilor, costul rovinietei pentru camioanele mari va crește de șase ori. Dacă acum aceasta ajunge la 1.210 euro, până în 2026 aceasta va crește până la 7.050 euro, iar în 2035 suma va ajunge la 16.275 euro.

Transportatori, avertisment: "100% transferul de cost se va duce către consumatorul final"

Doar că aceste costuri se vor vedea în buzunarele tuturor românilor.

"Dacă mișcăm o marfă aproximativ 400km pe categorie de camion de 20 tone, va costa 2 euro pe kilogram. Deci 2 euro în plus pe kilogram la 400km. Cel puțin așa în viziunea mea.

Deci, firmele de transport din România nu au margini comerciale ca să poată suporta. Concurența este foarte mare. O știe toată lumea chestiunea care este 100% transferul de cost se va duce către consumatorul final. Vorbesc de produsele de larg consum, de alimente, în special de alimente", a spus Doru Huraşciuc, director firme transporturi.

În acest context, transportatorii amenință cu proteste dacă nu se va renunța la acest proiect de lege.

"De data asta noi nu glumim și ne pare rău și e bine că ne aud de Guvernul astăzi. Ne cerem scuze că nu am mai făcut proteste în ultimele în ultimii 2 ani de zile n-am cerut și noi scăderea tarifelor, scăderea subvențiilor, scăderea absolut tot.

Sub nicio formă n-am cerut și noi bani de la stat, n-am cerut nimic. Am lucrat pe Buliş printr-un comunicat de presă și adresă, ne-am întâlnit și cu domnia sa la o televiziune și a spus că într-adevăr se va duce la Bruxelles și va renegocia acest PNRR

Vedem că nu s-a renegociat acest jalon și ne trezim astăzi că mâine deja este sub comisie, este comisie de dialog social, iar astăzi și a fost în dezbatere publică, va trece de Ministerul Transportului, de comisia de la se vor duce la Parlament", a spus Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR. 

Toll Ro ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2026 conform jalonului din PNRR.

×
Parteneri
x close