Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Operaţii amânate şi aparţinători trimişi să caute donatori de sânge sau medicamente, în spitalele din România

Operaţii amânate şi aparţinători trimişi să caute donatori de sânge sau medicamente, în spitalele din România

Lipsurile din spitale se agravează pe zi ce trece. În această perioadă, criza de sânge este atât de mare, încât unii pacienţi cu afecţiuni oncologice sunt trimişi acasă, pentru că nu pot fi operaţi.

Operaţii amânate şi aparţinători trimişi să caute donatori de sânge sau medicamente, în spitalele din România
Sursa foto: Hepta
de Cristina Ştefan    |    26 Aug 2023   •   12:25

Cei aflaţi deja pe patul de spital aşteaptă salvarea din partea rudelor, trimise să caute donatori sau tratamentele necesare la farmaciile din apropierea unităţilor medicale. Strigătul de ajutor vine şi din partea medicilor, care solicită autorităţilor să crească fondurile alocate către unităţile medicale. 

Odată ce intră pe poarta spitalelor, cei mai mulți bolnavi vor să creadă că vor ieși mai încrezători și cu mai multe speranțe. În realitate primesc, pe lângă diagnostic, și o listă cu lipsurile din unitățile medicale. 

Pacientă: E nevoie să cumpărăm câte unele. Da, să luăm de aici, de la farmacie. Ieșirea din spital încă după trei săptămâni, încă nu o am scrisă, e domnul doctor în concediu. Multe nu sunt normale în ţara aceasta. Dar noi ne-am învăţat să răbdăm, să acceptăm, să cumpărăm. Pentru sănătate facem orice.

Reporter: Ştiţi ce nu au?

Pacientă: Sânge. 

Reporter: Cum aţi aflat?

Pacientă: Trebuia să mă operez și nu m-a putut opera. 

Reporter: Ce v-a spus, mai exact?

Pacientă: M-a amânat pentru luni. 

Tot săptămâna viitoare ar urma să fie operată și această doamnă, care speră să treacă cu bine prin această grea încercare. 

Pacientă: Dacă nu ar fi medicamente și nu ar fi astea noi, noi, bolnavii ăștia de cancer, ce facem? 

Criza de sânge pune în pericol viețile bolnavilor din secțiile de Chirurgie, Hematologie sau Transplant. 

Institutul Clinic Fundeni primește de 10 ori mai puțin sânge decât ar avea nevoie. 

Cerasela Ardeleanu, hmatolog la Institutul Clinic Fundeni: Ce înseamnă pentru pacienții care au nevoie? Vă las să judecați dumneavoastră. Acum, dumneavoastră vă aflați în derularea a două șocuri la blocul operator? Este un șoc pe zero negativ și când vorbim de zero negativ, vorbim de donatorul universal. 

Guenadiy Vatachki, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant: Noi continuăm activitatea de transplant, avem săptămânal astfel de intervenții, care sunt foarte complexe și cu cât mai complexă este intervenția, cu atât mai mare este și necesarul de sânge intraoperator. Intraoperator inclusiv se poate constata că este nevoie, de fapt, de o cantitate și mai mare decât decât avem disponibil. 

Și reprezentanții unităților medicale trag un semnal de alarmă. 

Florin Bica, purtător de cuvânt Spitalul Bagdasar Arseni: Tariful pe caz rezolvat este același, deci presiunea pe bugetul spitalul este foarte mare și fondurile sunt insuficiente. De multe ori se întâmplă ca distribuitorii să nu se prezintă la licitații, să se prezinte, după care să nu livreze și să solicite negație și tot felul de complicații care duc la amânări de livrări de medicamente, de materiale sanitare. 

Mai multe spitale de urgență din Capitală și din țară au transmis către Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări de Sănătate cereri pentru majorarea tarifelor alocate. 

×
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close