Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Victimele creşterii preţurilor la energie: Peste 22.000 de oameni riscă pierderea locului de muncă: "Ne este teamă"

Victimele creşterii preţurilor la energie: Peste 22.000 de oameni riscă pierderea locului de muncă: "Ne este teamă"

Scumpirile la energie fac încă o victimă. După închiderea Azomureş, Alro Slatina îşi închide şi ea porţile. Asta înseamnă disponibilizarea directă a peste 2000 de salariați și a altor aproape 20.000 de salariați din firmele cu care fosta uzină de aluminiu colaborează.

Victimele creşterii preţurilor la energie: Peste 22.000 de oameni riscă pierderea locului de muncă: "Ne este teamă"
Sursa foto: Captură video
de Claudia Popovici    |    22 Dec 2021   •   19:07

Situație dramatică la Alro Slatina. Din cauza creșterii foarte mari a prețului la energie electrică, societatea nu-și mai poate desfășura activitate și a decis demararea procesului de închidere.

Astăzi a fost oprită funcționarea primelor 40 de cuve de electroliză din cele 700 existente. Procesul va continua în perioada următoare până la închiderea a 60% dintre acestea. Redeschiderea acestora este imposibilă datorită prețului extrem de mare pe care-l presupune.

Angajați Alro Slatina: "Ne este teamă". Sindicaliștii cer intervenția de urgență a statului

Sindicaliștii cer intervenția de urgență a statului pentru ca oamenii să nu rămână fără locuri de muncă.

Creșterea prețului la energie electrică pune în pericol firmele mari consumatoare de curent. Alro Slatina cumpără acum energie la un preț de opt ori mai mare decât înainte de liberalizarea prețului.

„Avem copii, avem familie. Lucrez în Alro de 34 de ani. ne este teamă la toţi, gândindu-te că mai ai câţiva ani până la pensie", spune un angajat.

Victimele creșterii preţurilor la energie. Alro Slatina îşi închide porțile

„Uzina de Alumini nu poate funcționa în condițiile achiziționării de pe piață a energiei la acest preț. Doar până la finele anului situația conduce la o pierdere importantă. În aceste condiții, conducerea societății a decis reducerea treptată a activității. Astăzi au fost oprite primele 40 de cuve de electroliză care nu vor mai putea fi repornite datorită costurilor imense", spune Sincron Marian Voicu Ioniţă, președinte executiv Sindicatul ,Aluministul' ALRO Slatina

Închiderea Alro Slatina însemnă disponibilizarea directă a peste 22.000 de angajați

„Închiderea capacităților ALRO înseamnă disponibilizarea directă a peste 2000 de salariați și a altor aproape 20.000 de salariați din firmele cu care fosta uzină de aluminiu colaborează. Alro a mai trecut prin momente dificile dar niciodată la fel de grave. Reprezentanții CARTEL ALFA cer Guvernului să intervină pentru a nu se ajunge la o problemă socială majoră în Oltenia și amenință cu proteste", spune Edi Popescu  președinte Sindicatul ,,Aluministul" Alro Slatina

„Închiderea Alro Slatina periclitează investiții de 500.000.000 europlanificate pentru următorii cinci ani"

„Închiderea Alro periclitează investiții de 500.000.000 europlanificate pentru următorii cinci ani, inclusiv cele pentru producția de energie electrică, incluzând și energia fotovoltaică", mai spune Cristel Ioţu președinte Cartel ALFA, Filiala Olt.

Citiţi şi: Top 5 crize care vor lovi crunt România în 2022

×
Subiecte în articol: Alro Slatina crestere preţuri energie
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close