Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Povestea uimitoare a unei tinere diagnosticate cu boala Wilson: ”A trebuit să întrerup școala”

Povestea uimitoare a unei tinere diagnosticate cu boala Wilson: ”A trebuit să întrerup școala”

Transplantul hepatic este unica şansă la viaţă pentru sute de români, printre care şi copii care aşteaptă un donator compatibil. Printr-o astfel de încercare grea a trecut şi o tânără de 22 de ani care în copilărie a fost diagnosticată cu boala Wilson, afecţiunea de care suferă şi fetița de doar 5 ani, care a primit un transplant hepatic la Institutul Fundeni.

Povestea uimitoare a unei tinere diagnosticate cu boala Wilson: ”A trebuit să întrerup școala”
Sursa foto: Antena 3
de Cristina Ştefan    |    02 Mai 2022   •   22:49

Tânăra avea 17 ani când a aflat că are nevoie de un donator în mai puţin de 24 de ore pentru a trăi. Din păcate România este codaşă în Europa în ceea ce priveşte numărul donatorilor.

Anca avea doar 13 ani când medicii au descoperit că are boala wilson. Tratamentul nu a funcţionat, încât la 17 ani a fost transplantată cu o parte din ficat de la mama sa. La câteva zile de la intervenţia a primit o altă veste dureroasă. În mai puţin de 24 de ore avea nevoie de un donator în moarte cerebrală pentru a supravieţui. Miracolul a avut loc. În câteva ore a apărut un donator şi a primit organul salvator.

„A apărut o complicație, respectiv tromboza de arteră hepatică, care a necesitat un retransplant. Timpul a fost scurt, am avut ore numărate în care puteam să aștept o grefă hepatică. A trebuit să întrerup școala, eram la liceu în școala a 10-a, am fost internată 7 luni aici la Fundeni.”, a povestit Anca pentru Antena 3.

Tânăra își dorește să devină asistentă: „Am simțit că am primit un dar foarte mare, viața, si în felul ăsta mă pot revanșa față de alți oameni.”

România nu are în prezent un centru de transplant pediatric funcţional. Centrul de la Spitalul Grigore Alexandrescu ar putea fi deschis în această vară. La Institutul Clinic Fundeni a avut loc primul transplant pediatric din ultimii 8 ani. Intervenţia a fost făcută fetiţei care a fost suspectă de hepatita misteriosă. Copila a împlinit 5 ani şi este acum în stare stabilă.

Intervenţia fost posibilă după ce a apărut un donator de 17 ani în moarte cerebrală. Cu organele de la acest tânăr au fost salvate 5 vieţi.

 

 

×
Subiecte în articol: boala wilson transplant tratament
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close