Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Preţurile la benzină şi motorină cresc de la o zi la alta

Preţurile la benzină şi motorină cresc de la o zi la alta

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:48 14 Ian 2022 Modificat la 19:49 14 Ian 2022
scumpiri benzina motorina
Preţurile la benzină şi motorină cresc de la o zi la alta Sursa foto: Antena 3

Avem aşadar luna trecută o inflaţie uriaşă. În mare parte atrasă de majorarea preţului la gaze naturale. Cu 51,57% într-un singur an.

Majorări mari s-au produs şi la energie electrică, combustibili şi energie termică.

Toate aceste creşteri au dus şi la scumpiri de alimente. Uleiul s-a scumpit cu 27,7%, cartofii cu 24,89, făină, mălaiul si pâine.

Preţul benzinei premium a depăşit 7 lei pe litru la pompă

O creștere cu 40% mai mult decât în 2020, când un litru de carburant costa sub 5 lei.

Temerile românilor sunt că scumpirile carburanţilor nu se vor opri aici.

În Bucureşti preţul benzinei premium era astăzi la unele staţii 7,32, iar cel al motorinei premium - motorina 7 lei. Din preţul final de la pompă, aproximativ jumătate reprezintă acciza și TVA, care se vireaza la bugetul statului. Alte state europene au plafonat anumite preţuri.

De exemplu, Ungaria a stabilit un preţ maxim pentru benzina standard de 1,35 euro pe litru. 

La noi, o astfel de plafonare nu intră în discuţie deocamdată.

Ministrul Finanțelor, în scandalul prețurilor la energie: "Unde ne vom opri? Nu poţi plăti facturile tuturor"

"Unde ne vom opri? Pentru că era clar că va începe discuția și de prețul la carburanți. Și aici, iarăși trebuie să venim cu ajutor pentru populație să-și plătească prețul la combustibil. Nu poate funcționa la nesfârșit. Tocmai de aceea este imposibil să poți gândi scheme de ajutor pentru energie, pentru gaze, pentru carburanți, pentru produse de bază și așa mai departe. O să ajungem să plătim tot pentru toată lumea, ceea ce este de-a dreptul ireal, nu poți să gândești așa", a declarat Dan Vîlceanu.

×
Parteneri
x close