Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN O tânără româncă, printre primii soldați israelieni uciși în atacul sângeros din 7 octombrie: "Este un erou care a servit țara"

O tânără româncă, printre primii soldați israelieni uciși în atacul sângeros din 7 octombrie: "Este un erou care a servit țara"

Iael Leibușor este tânăra de origine română care a fost printre primii soldați israelieni uciși în atacul terorist din 7 octombrie. Unchiul său este profund dezamăgit de serviciile de informații israeliene.

de Ioana Mircea    |    19 Oct 2023   •   18:35

O tânără de origine română este unul dintre primii soldați israelieni uciși de militanții Hamas în atacul sângeros de pe 7 octombrie.

Iael Leibușor avea 20 de ani și provenea dintr-o familie plecată în anii `60 din Piatra Neamț. În sâmbăta fatidică, românca se afla într-un turn de supraveghere a graniței și, înainte să fie împușcată, a apucat să avertizeze comandamentul armatei că Israelul este atacat dinspre Gaza.

Unchiul tinerei Iael Leibușor este stabilit în comuna buzoiană Breaza și a aflat despre tragedia abătută peste familia sa mai întâi din presa de la Tel Aviv, apoi de la mama și frații fetei.

Citește și: Cel mai vânat terorist de către Israel: "Măcelarul" Yahya Sinwar

Trupul tinerei a fost găsit într-o unitate de graniță de lângă Ashkelon, alături cadavrele altor 20 de femei soldat care fuseseră ciuruite de atacatori. Iael era într-un turn de supraveghere atunci când militanții palestinieni au luat cu asalt zidul de la hotar.

"A fost prima care a văzut mișcări suspecte, anunțând pe cei de la bază, de jos, au tras sirena imediat și i-au spus coboară și intră aici. A spus nu, nu, trebuie să văd, trebuie să supraveghez, să văd ce e.

Ele stăteau într-un buncăr special care probabil a fost atacat și au fost ucise pentru că, îmi dau seama că a fost o neglijență totală de pază generală, o relaxare, o greșeală totală", a declarat Lev Asaf, unchiul lui Iael Leibușor.

Iael Leibușor a fost ucisă în schimbul de focuri cu Hamas

Tânăra, care avea grad de caporal, a fost ucisă în schimbul de focuri cu atacatorii. Iael Leibușor a apucat să dea alarma în comandamentul din Ashkelon al armatei israeliene.

Sacrificiul fetei a produs multă tristețe printre rude dar și revoltă. Unchiul tinerei caporal este profund dezamăgit de serviciile secrete israeliene, din cauza cărora nepoata lui și toți militarii au fost luați prin surprindere de teroriști.

"În primul rând, pentru familia noastră este un erou care a servit țara și în afară de asta avem în familie mulți piloți, mulți luptători, mulți tanchiști", a spus Lev Asaf.

×
Subiecte în articol: Război în Israel romanca armata
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close