Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN România este pregatită să preia traficul aerian al Ucrainei

România este pregatită să preia traficul aerian al Ucrainei

România este pregătită să preia traficul aerian din Ucraina în caz de război. Deja, la noi se fac simulări. O echipă News Hour with CNN a intrat în centrul de dirijare al Romatsa pentru a vedea ce ar însemna acest lucru pentru ţara noastră.

controlor trafic aerian
România este pregatită să preia traficul aerian al Ucrainei Sursa foto: Getty Images/ Andreas Rentz
de Gina Vacariu    |    18 Feb 2022   •   20:09

În cazul în care luptele vor începe în Ucraina, atunci cerul României va deveni un furnicar de avioane. În sala în care se dirijează avioanele non-stop, toată lumea este pregătită şi pentru acest scenariu.

În jur de 1200-1300 de avioane sunt digijate în fiecare zi de controlori de trafic aerian în ţara noastră. Dacă va escalada situaţia, iar Ucraina va fi într-un război, gândiţi-vă că s-ar putea să se închidă spaţiul aerian acolo. Asta va însemana, că în jur de 300-400 de avioane vor fi digijate de controlorii de trafic ai României, ceea ce inseamna că această sală va fi plină.

”Din punctul de vederea al dirijării spaţiului aerian suntem pregătitţi, nu avem nicin fel de problemă. Simulări sunt făcute atât de noi cât şi de partenerii de la Eurocontrol. Ele sunt nişte simulări care pot fi reale sau aproape de cele reale, iar în cazul în care se întâmplă ceva, dacă se închide spaţiul aerian, creşterea va fi de 15-20%”, a spus Cosmin Mircea, director Direcţia Regională Bucureşti din cadrul Romatsa, fiind întrebat dacă sunt suficienţi controlori de trafic.

Pe hărţile pe care le au în faţă, controlorii de trafic văd orice mişcare, inclusiv unde sunt în derulare antrenamentele trupelor militare de la noi din zonă. În caz de război în Ucraina, ar trebui să fie aduşi de acasă toţi controlorii de trafic.

”Ar însemna să dechidem mai multe sectoare în funcţie de fluxul de trafic aerian, iar ele vor fi deschise pe orizontală sau verticală în funcţie de necesitate. Şi, da, este posibil ca această sală să fie plină,” a adăugat Cosmin Mircea, director Direcţia Regională Bucureşti din cadrul Romatsa.

Un posibil război ar putea aduce întârzieri ale aeronavelor în toată Europa. Cu toate că vor putea fi dirijate, s-ar putea crea o aglomerare de avioane, iar aeroporturile ar putea fi nevoite să îşi regândească programul de aterizare şi decolare

×
Subiecte în articol: trafic aerian Ucraina razboi Rusia
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Vezi toate știrile din News Hour with CNN
Cele mai noi știri
Parteneri
x close