Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Dilema sanatoriului de la Marila. Consiliul Judeţean are banii să îl demoleze, nu şi dreptul care ţine de Primărie

Dilema sanatoriului de la Marila. Consiliul Judeţean are banii să îl demoleze, nu şi dreptul care ţine de Primărie

Sanatoriul din Caraş-Severin, faimos în Europa, în care se trata chiar şi Împărăteasa Sissi a Austriei, a ajuns o ruină. Lăsat de izbelişte de peste 30 de ani, acum trebuie demolat pentru a se construi un nou centru medical. Asta la cererea Companiei Naţionale de Investiţii care a finanţat în 2021 reabilitarea sanatoriului, dar lucrările nu au fost făcute nici până în ziua de azi.

de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Feb 2024   •   18:41

Responsabilă pentru demolare este Primăria din Oraviţa, dar instituţia nu are bani să facă acest lucru.

Fonduri sunt doar la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, dar aceştia nu au dreptul să dărâme clădirea. 

Consiliul Judeţean Caraş-Severin are banii, însă nu şi dreptul să demoleze clădirea Sanatoriului de la Marila. Din 2021 acesta a fost predat Companiei Naţionale de Investiţii care acum vrea să contruiască o nouă unitate medicală acolo. Însă, până atunci, clădirea trebuie demolată. Iar singura instituţie care poate face asta este Primăria Oraviţa. 

Clădirea în care se afla a fost dată în folosinţă în anii 1940, iar pentru o lungă perioadă de timp a fost una dintre cele mai apreciate unităţi medicale în Europa. Însă imobilul a început să se degradeze de la un an la altul.

În 2014 o parte din acoperiş a fost smulsă de vânt. Nimeni nu s-a grăbit nici atunci să investească în reabilitarea clădirii. Pacienţii au fost mutaţi într-o altă aripă a Sanatoriului, iar problemele cu unitatea medicală de la Marila au dispărut iar din atenţia autorităţilor.

În 2021, clădirea Sanatoriului a fost predată Companiei Naţionale de Investiţii, care, la vremea respectivă, se angaja să înceapă demersurile pentru reabilitare.

Planurile au rămas doar pe hârtie şi speranţele s-au năruit. În lipsa investiţiilor, Sanatoriul a primit încă o lovitură.

În 2023, o parte a clădirii s-a prăbuşit, iar pacienţii au fost relocaţi.

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close