Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Scenariul în care școlile nu vor fi închise, chiar dacă vor exista multe cazuri de COVID-19

Scenariul în care școlile nu vor fi închise, chiar dacă vor exista multe cazuri de COVID-19

Adelina Miron
2 minute de citit Publicat la 13:50 07 Ian 2022 Modificat la 19:49 07 Ian 2022
scenariu-scoli-inchise
Scenariul în care școlile nu vor fi închise, dacă vor exista multe cazuri de COVID-19 Sursa foto: Pixabay

„Decizia trebuie să ţină cont de modul în care se manifestă această variantă din punct de vedere clinic şi dacă vor fi cazuri multe, dar cu o proporţie mică de cazuri care ajung în spital, atunci nu avem niciun motiv să întrerupem activitatea şcolară.

Dacă vor fi cazuri multe, cu blocarea spitalelor atunci poate fi luată o măsură temporară, dar menţinerea deschisă a activităţilor şcolare, nu cu orice preţ, categoric, dar cu un altgoritm care să fie raţional şi care să nu repete erorile majore, – aş spune şi îmi pare rău că spun lucrul ăsta – şi în mod repetat, în care şcolile din România au fost închise luni de zile când aveam 100 sau 200 de cazuri pe zi, total nejustitificat şi aş spune chiar iresponsabil”, a transmis ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a oferit exemplul Franței, care a avut o astfel de abordare:

„Aţi văzut ce se întâmplă în alte ţări, sunt sute de mii, în Franţa am avut un sfert de milion de cazuri într-o singură zi, totuşi şcolile au funcţionat. De ce? Pentru că sistemul de sănătate nu este supraaglomerat. Asta înseamnă că nu trebuie să fie singurul indicator numărul de cazuri care se înregistrează zilnic, ci şi proporţia de persoane care au nevoie de îngrijiri medicale spitaliceşti obişnuite, cu oxigen sau terapie intensivă”, a declarat Alexandru Rafila.

Cercetătorul Octavian Jurma a declarat, pe 5 ianuarie, că în două săptămâni se va înregistra un număr foarte mare de cazuri COVID-19 în școli.

„Pericolul este acum şi Omicron va lovi în plin școlile noastre în următoarele 2 săptămâni, înainte ca cei din guvern să apuce să își dea seama ce se întâmplă. Ei așteptă valul Omicron abia la mijlocul lunii, cum credeam şi eu că va veni.

Valul 5 a sosit cu 2 săptămâni mai repede. De ce să amânăm vaccinarea în speranța iluzorie ca infectarea va fi mai blândă decât vaccinul cu copiii noștri? Știm sigur de la cei pe care valul Omicron i-a lovit deja că nu va fi mai blândă cu copii noștri, va fi mai aspră.

Nu îi lăsăm în clase pentru că e frig şi pot racii, dar îi lăsăm în clase dacă e cald şi pot face COVID-19. Are asta sens?

Are sens să îți fie frică de un virus care produce o banală răceala şi să ignori un virus care a ținut 500 de copii pe zi spitale şi 40 pe zi în ATI pana am închis școlile?”, a transmis Octavian Jurma.


 

×
Parteneri
x close