Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Zeci de elevi din Sibiu învață în frig. Profesorii iau măsuri pe cont propriu: „Funcționăm într-o clădire monument istoric”

Zeci de elevi din Sibiu învață în frig. Profesorii iau măsuri pe cont propriu: „Funcționăm într-o clădire monument istoric”

Sute de elevi ai Liceului de Artă din Sibiu învaţă în frig. Şcoala se află într-o clădire monument istoric, cu ferestre din lemn care s-au crăpat, iar geamurile nu mai stau prinse.

de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Dec 2023   •   20:31

Clădirea a fost retrocedată către Biserica Evanghelică şi nu s-au mai făcut investiţii de zeci de ani. Conducerea unităţii de învăţământ participă la o campanie unde, cu fondurile strânse, vor să facă o serie de îmbunătăţiri pentru ca elevii să înveţe în condiţii optime.

În toate sălile de clasă din clădirea monument istoric, ferestrele sunt cele originale, vechi de zeci de ani.

”Noi am apelat la schimbarea unor geamuri sau la repararea acestora pentru eficientizarea termică a sălilor de clasă”, spune Mona Dăncăneț, director Liceul de Artă Sibiu.

De mai bine de 10 ani, le-a fost promis elevilor că vor fi mutaţi într-o clădire nouă. Însă, până acum, promisiunile nu s-au concretizat.

”La noi nu e frig, dar la școală, aici la subsol e foarte frig. După ore de clasă am orele de instrument și cât aștept e foarte frig”, spune un elev.

Citește și: Testele PISA 2022 arată realitatea dramatică a României | Copiii sunt condamnați la sărăcie și lipsa educației

Conducerea liceului a decis să ia măsuri pe cont propriu. Aşa că au înscris unitatea de învăţământ într-o campanie în cadrul căreia localnicii îi pot ajuta pe elevi să nu mai înveţe în frig.

 ”Ne dorim schimbarea asta, ar fi necesară”, spune un elev. 

Până acum, 59 de unități de învățământ din țară s-au înscris în campania ''Împreună pentru școala noastră''.

Prin intermediul sponsorilor sau cu donații primite de la părinți, aceste școli încearcă să strângă fonduri astfel încât condițiile de studiu ale elevilor să fie mai bune.

 ”Noi funcționăm într-o clădire monument istoric și în unele clase se resimte puțin frigul de afară”, a mai spus Mona Dăncăneț, director Liceul de Artă Sibiu.

Liceul de Artă din Sibiu funcționează într-o clădire monument istoric retrocedată în urmă cu mai mulți ani către Biserica Evanghelică. Pentru că nu e clădirea școlii, investiții nu s-au mai făcut în ultimii ani. În unele săli de clasă, ferestrele din lemn sunt cele origininale, vechi de zeci de ani.

Atât dascălii, cât și conducerea liceului doresc să le ofere elevilor condiții mai bune de studiu.

Drept urmare, au înscris liceul vocațional din centrul Sibiului pe platforma Hartaedu.ro, pentru a participa la Campania ''Împreună pentru școala noastră''.

 

×
Subiecte în articol: elevi Sibiu liceu de arta şcoală
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close