Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Culisele vizitei lui Joe Biden la Kiev | Corespondenţă specială Antena 3 CNN din Ucraina

Culisele vizitei lui Joe Biden la Kiev | Corespondenţă specială Antena 3 CNN din Ucraina

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:52 20 Feb 2023 Modificat la 18:52 20 Feb 2023
vizita joe biden kiev ucraina plan razboi rusia
Culisele vizitei lui Joe Biden la Kiev | Corespondenţă specială Antena 3 CNN din Ucraina Sursa foto: Profimedia

Riscul asumat a fost unul uriaș, spun oficialii de la Casa Albă, şi intervine într-un moment "esențial" pentru evoluția conflictului militar izbucnit prin invazia rusă şi s-a concentrat pe obiectivele următoarelor luni.

"Este un moment esenţial" în acest război. "Preşedintele s-a concentrat foarte mult pentru a utiliza foarte bine timpul în cursul vizitei la Kiev, ştiind că era limitat. S-a concentrat asupra modului în care să abordeze conversația cu preşedintele Volodimir Zelenski, pentru a vedea cum primesc cei doi perspectivele anului 2023 şi pentru a ajunge la o înțelegere comună asupra obiectivelor", a declarat Jake Sullivan, potrivit CNN. 

Culisele vizitei lui Joe Biden la Kiev | Corespondență specială Antena 3 CNN din Ucraina

"Vizita președintelui american la Kiev a fost ținută secretă până în ultima secundă din motive evidente de securitate. Cei 2 lideri s-au plimbat prin Piața Sfântului Mihail, un loc emblematic din Kiev, datorită zidului cu fotografiile militarilor ucrainieni uciși în războiul cu Rusia.

Ambii lideri au depus câte o coroană de flori, apoi s-au retras la palatul prezidențial, unde au purtat discuții. Plimbarea din piață a avut loc în timp ce sirenele raidului aerian se auzeau răsunând în jurul Kievului.

Reacția Rusiei faţă de vizita lui Joe Biden în Ucraina

Asta pentru că rușii ar fi ridicat mai multe avioane de luptă când au aflat de prezența lui Joe Biden în Ucraina, chiar de la Casa Albă.

Informarea a fost făcută preventiv pentru ca rușii să știe că Joe Biden este în Ucraina și dacă ar fi lansat un atac, nu ar fi avut scuze că nu știau de prezența liderului american aici.

Vizita vine într-un moment în care experții internaționali spun că Rusia se pregătește pentru o ofensivă de primăvară, iar Ucraina speră să-și recupereze din teritorii. Sunt așteptate săptămâni sângeroase pe frontul din est.

Joe Biden anunță o nouă asistență de jumătate miliard de dolari către Ucraina

Astăzi Joe Biden a anunțat o nouă asistență de jumătate miliard de dolari către Ucraina, spunând că pachetul va include mai multe echipamente militare, cum ar fi muniție de artilerie, mai multe arme antitanc javeline și obuze.

Joe Biden a mai spus că noi sancțiuni vor fi impuse Moscovei în cursul acestei săptămâni vizita lui Biden aici, în Ucraina, a stârnit un val uriaș de emoții.

Val de emoții printre ucraineni în timpul vizitei lui Joe Biden la Kiev

Foarte mulți oameni au venit după ce au văzut la televizor, pentru că nimeni n-a știut de această vizită la televiziunile din Ucraina.

Oamenii au venit aici să vadă dacă într-adevăr liderul lumii moderne a fost aici. Au văzut coroana de flori pe care au a depus-o  la monumentul respectiv. Au început să plângă, au început să spere și ne-au spus cu lacrimi în ochi că speră ca anul acesta să se termine războiul, să-și recupereze teritoriile și dacă primesc armamentul pe care Zelenski îl cere către Occident, să-și recupereze și peninsula Crimeea", a transmis Cristi Popovici, corespondent special Antena 3 CNN în Ucraina.

×
Etichete: Ucraina Joe Biden Kiev
Parteneri
x close