Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Vremea se schimbă radical, după ninsorile și viscolul care au afectat 29 de județe în ajun de Crăciun | Meteorologii au dezvăluit ce se va întâmpla până la sfârșitul anului

Vremea se schimbă radical, după ninsorile și viscolul care au afectat 29 de județe în ajun de Crăciun | Meteorologii au dezvăluit ce se va întâmpla până la sfârșitul anului

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:48 24 Dec 2023 Modificat la 19:22 24 Dec 2023

Zăpada căzută se va topi aproape în totalitate.

"Vorbim de o încălzire semnificativă a vremii în următoarele zile. Până atunci, aș vrea să pornim de la o hartă a stratului de zăpadă. Grosimea stratului de zăpadă este foarte mare la munte. În zonele montane, grosimea este între 50 și 90 de centimetri, troienită la peste 1,5 metri.

Următoarea hartă este o hartă de atenționare avertizare meteorologică. Se poate observa, tot pentru zonele montane, unde va continua să sufle vântul în mod deosebit.

Citește și: Cod portocaliu și galben de ploi, ninsori și viscol! 29 de județe vizate de avertizările meteo ANM | Zonele în care ninge de Crăciun

În aceste zone vom avea la noapte și mâine, mai ales, intensificări ale vântului cu rafale în zonele montane de peste 70 - 90 km/h. În zona colorată în portocaliu, la altitudini în general de peste 1.500 de metri, vom avea rafale de peste 120 - 130 km/h.

Este adevărat că mâine nu vor mai fi asociate cu ninsoare, deci nu va mai fi viscol, însă zăpada va fi în continuare spulberată, pentru că se menține acolo stratul de zăpadă.

Vremea de Crăciun: maxime de 6 - 7 grade Celsius în depresiunile din Transilvania și de 17 - 19 grade Celsius în sudul țării

Revenind la încălzirea semnificativă din zilele următoare, mâine vom avea temperaturi maxime de la 6 - 7 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei, până la 17 - 19 grade Celsius în partea de sud a teritoriului, în condițiile în care, la momentul acesta, ar trebui să avem cel mult 3 - 4 grade Celsius.

Deci, mai cald cu peste 10 - 14 grade Celsius decât ar trebui să avem la această dată calendaristică. Masa de aer cald se va menține chiar până la finalul săptămânii și al anului.

Chiar dacă vom avea variații de la o zi la cealaltă sau de la o regiune la cealaltă, se mențin temperaturi ridicate, mai ridicate decât în mod normal pentru aproape toată țara.

Vremea rămâne caldă între Crăciun și Anul Nou, cu minime pozitive în aproape toată țara

Valorile vor atinge peste 10 grade în mod deosebit în jumătatea sudică a teritoriului, astfel încât stratul de zăpadă depus în zonele mai joase se va topi aproape complet. Va mai rămâne strat de zăpadă doar în zonele montane înalte. 

Pe fondul advecției (deplasării orizontale, n.r.) de aer cald, vorbim de precipitații în general în formă lichidă, care vor mai acumula peste 15 - 20 de litri pe metrul pătrat în regiunile nord-vestice, astfel încât stratul de zăpadă va fi mult diminuat. 

Precipitații în formă lichidă vor apărea pe parcursul săptămânii, pe arii foarte restrânse și în general în jumătatea de nord a teritoriului. 

În jumătatea sudică, vorbim de o vreme în general frumoasă, mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată.

Și temperaturile minime vor fi foarte ridicate, pozitive, în aproape toată țara, cu valori de 5 - 8 grade, ceea ce este foarte mult pentru această perioadă", a spus Alina Șerban, meteorolog ANM de serviciu, la Antena 3 CNN

×
Parteneri
x close