Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Punctul de întâlnire Alexandru Rafila: ”Direcțiile de Sănătate Publică trebuie depolitizate. Ne-am trezit cu tot felul de așa-ziși specialiști”

Alexandru Rafila: ”Direcțiile de Sănătate Publică trebuie depolitizate. Ne-am trezit cu tot felul de așa-ziși specialiști”

Alexandru Rafila, deputat PSD și reprezentantul României la OMS, a spus, în cadrul emisiunii ”Punctul de întâlnire” de la Antena 3, că Direcțiile de Sănătate Publică din România trebuie să fie depolitizate.

Alexandru Rafila: ”Direcțiile de Sănătate Publică trebuie depolitizate. Ne-am trezit cu tot felul de așa-ziși specialiști”
Sursa foto: Captură Antena 3
de Andreea Ştefan    |    28 Aug 2021   •   00:15

Andreea Cigolea, realizatoarea emisiunii ”Sfat de Sănătate” de la Antena 3, i-a adresat o întrebare profesorului Alexandru Rafila, referitoare problemele pe care ar trebui să le rezolve urgent România la nivelul sistemului de sănătate public.

”Cel mai recent raport realizat al Organizației Mondiale a Sănătății arată că România are cele mai slab dezvoltate sisteme de sănătate publică din lume. Mai exact, suntem pe locul 99. Pandemia a scos multe probleme la iveală. Așadar, domnule profesor, ce credeți că trebuie să rezolve țara noastră urgent când vorbim de acest sistem de sănătate public?”, a întrebat Andreea Cigolea.

”Dumneavoastră ați pus două întrebări: ați discutat de sistemul de sănătate publică și sistemul de sănătate public. Sunt două lucruri diferite. Sistemul de sănătate publică se referă la structurile organizaționale și profesionale dintr-o țară, care gestionează sănătatea comunităților și sănătatea întregii populații, nu se referă la cazurile individuale.

Sistemul de sănătate public se referă la instituțiile care oferă asistență medicală, fie că discutăm de medic de familie, ambulatoriu de specialitate, spitale, îngrijiri paliative și așa mai departe. Adică trebuie să ne lămurim la ce făcea referire acel studiu.

Eu o să discut puțin despre sistemul de sănătate publică. Ceea ce s-a întâmplat anul trecut și ne referim la Institutul Național de Sănătate Publică, la Direcțiile Județene de Sănătate Publică, la toți profesioniștii care lucrează în acest sistem și pe care nu îi cunoștea nimeni până în momentul pandemiei, tot acest sistem, care începuse să funcționeze în momentul aderării noastre la Uniunea Europeană, pentru că a fost singurul capitol de negociere cu UE.

”Direcțiile de Sănătate Publică trebuie reprofesionalizate și depolitizate”

Pe UE nu o interesează asistența medicală din România, o interesează siguranța comunităților, pentru că, în cazul unor boli transmisibile sau altor evenimente, ele pot pot afecta și alte state. Acest sistem trebuie întărit, rolul INSP trebuie revăzut și întărit, trebuie să poată să acopere regional, la nivel național, iar Direcțiile de Sănătate Publică trebuie reprofesionalizate în măsura posibilului și trebuie depolitizate.

Noi avem Direcțiile de Sănătate Publică, 16 dintre ele, că le-am numărat, sunt conduse de oameni cu profesii onorabile: ingineri, juriști, economiști, dar care nu au treabă cu sănătatea. Gândiți-vă cum ar fi la direcțiile agricole, să zicem, că aducem niște electroliști. (...) Haideți să încercăm să aducem persoanele potrivite și, mai mult, trebuie să existe un parteneriat cu Universitățile de Medicină și Farmacie din România, încât să se dezvolte un cor profesional de epidemiologi, de microbiologi, de specialiști de sănătate publică, care să poată să gestioneze aceste probleme.

Ne-am trezit acum cu tot felul de așa-ziși specialiști de sănătate publică, care sunt pe la Științe Politice, și care vin în fiecare seară sau de trei ori pe săptămână la diverse posturi și ne spun cum ar trebui să funcționeze sistemul de sănătate. Lucrul ăsta trebuie făcut cu profesioniștii din sănătate și cheia este la Ministerul Sănătății și la parteneriatul cu Universitățile de Medicină și Farmacie, pentru formarea de profesioniști”, a explicat profesorul Alexandru Rafila la Antena 3.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close