Odată cu venirea toamnei, temperaturile scad, iar virozele respiratorii, gripa și pneumonia încep să provoace probleme tuturor – de la mic la mare. Dr. Adrian Marinescu, medic primar infecționist, a explicat într-un interviu oferit la Antena 3 CNN despre cum ne putem proteja de boli în această perioadă a anului și care este rolul vaccinării. "Din octombrie, din jumătatea lunii octombrie, vor exista variante oficiale (n.r.: vaccinuri antigripale), așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, în așa fel, încât, noi, toți, să ne vaccinăm", a spus specialistul. Potrivit declaraţiilor sale, dacă un copil răceşte în fiecare săptămână, imunitatea lui lasă de dorit şi este necesar ca părinţii să meargă cu el la medicul de familie.
Care este diferenţa între gripă şi o simplă viroză
Realizatoarea rubricii "Sfat de sănătate", Andreea Cigolea, a spus: "Hai să vorbim despre simptomele dintre răceală și gripă. În continuare, sunt confundate... până la urmă ce ne pune pe gânduri că am avea ceva mai grav decât o viroză?", iar dr. Adrian Marinescu a oferit următorul răspuns:
"De cele mai multe ori, răceala înseamnă tot o infecție virală. Gripa înseamnă tot ceva viral. Într-adevăr, e mult mai serioasă decât o simplă infecție virală. Când vorbim de gripă. Sigur, deocamdată, cazurile sunt absolut izolate, probabil că au fost câteva".
Ulterior, medicul Adrian Marinescu a mai adăugat în cadrul explicaţiilor: "Cel mai simplu e aşa: ce ai pus tu la răceală există şi la gripă (n.r.: simptomele din tabelul de mai jos), dar este vorba de intensitate, care e mult mai mare la gripă. E acea afecțiune care te pune la pat, exact cum ai spus (n.r.: gripa); adică sunt durerile musculare și articulare atât de intense că ai senzația că cineva te-a bătut. Acuma nu știu dacă e termen de comparație, dacă nu s-a întâmplat.
Deci, starea generală se modifică brusc, e posibil ca în câteva ore să te simți foarte rău. Practic, cine a trecut prin gripă și mă refer, mă refer la persoanele care n-au fost vaccinate. Cine a făcut gripă o dată ştie despre ce este vorba".
Andreea Cigolea a mai precizat următoare: "Ca o trăsătură comună: avem durere în gât și atunci când avem gripă, și atunci când avem răceală. Desigur, trebuie să ne uităm la temperatură, pentru că atunci când avem o viroză nu e neapărat să treacă temperatura corpului de 36, iar atunci când avem gripă poate ajunge și peste".
![]()
Tabel cu simptomele răcelii și gripei
Medicul infecționist Adrian Marinescu a declarat: "Cel mai probabil. Bun. Ce aș completa apropo de infecția cu SARS-CoV-2, pe care nu știu unde s-o introducem acum. Hai să spunem că e o simplă răceală. De obicei, din experiență, debutul e cu durere în gât. Da?!!? Deci, durerea în gât este principalul simptom. Asta ca să facem totuși... să avem o imagine clară, mai ales că dacă-i vară, nu mă aștept să fie gripă".
Nu mai este un secret pentru nimeni că putem să ne testăm în continuare de la farmacie cu acele teste rapide pentru viruşii gripali de tip A şi B, dar şi pentru COVID-19.
Realizatoarea rubricii "Sfat de sănătate", Andreea Cigolea: Rămâne igiena mâinilor, principala metodă de prevenție când vorbim de aceste gripe și răceli? Desigur, mai purtăm și mască atunci când suntem în colectivitate și tușim sau ni se pare că am răcit. Mai e ceva de foarte important de știut, atât pentru noi adulții, cât și pentru copiii care merg la școală?
Medicul infecționist Adrian Marinescu: "Bine, înainte de toate... spălatul mâinilor cu apă şi săpun ar trebui să facă și corect, și ori de câte ori e nevoie. Și nu numai că e important acest lucru, dar se spune că 80 sau 90% dintre bolile infecțioase care se transmit ar rămâne deoparte. Deci, e extrem de important. Și ce ar mai conta este ca: în momentul în care ai simptome să nu mergi la școală, să nu mergi în colectivitate. Și mă refer și la adulți care nu merg la locul de muncă".
Legat de vaccinul antigripal, specialistul a făcut următoarele precizări: "Vaccinarea trebuie să fie în fiecare an, pentru că trebuie să fie un update al vaccinului. Spun «din păcate», pentru că ne-am dori să ne vaccinăm ca în alte cazuri, o dată în viață. Este prea devreme, nici nu avem vaccinul care să fie potrivit acestui sezon. Dar, cu siguranță, din octombrie, din jumătatea lunii octombrie, vor exista variante oficiale, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, în așa fel încât noi toți să ne vaccinăm, începând în primul rând cu cei care au boli cronici, aduc aminte o anumită vârstă, da, și pe care vrem să-i protejăm în primul rând, dar și noi ceilalți".
De câte ori pe an e normal să răcească un copil
Realizatoarea rubricii "Sfat de sănătate", Andreea Cigolea, a spus: "Așadar, se îmbolnăvesc copiii din ce în ce mai des în ultima perioadă și părinții se întreabă de câte ori este firesc ca al meu copil să se îmbolnăvească în colectivitate? Pentru că e normal... cumva nu?!?", iar dr. Adrian Marinescu a răspuns astfel:
"Bine... noțiunea de «normal» e discutabilă. Dar spuneai tu de sezonul rece – până să ajungem acolo, ce constatăm e că: a fost vară, încă e o lună călduroasă și au fost foarte multe viroze. E adevărat că aici a avut un rol important și partea legată de COVID, hai să numim tot «COVID-19», deși, suntem prin 2025, multe între viroze am observat, de fapt, infecție cu SARS-CoV-2. În plus, a fost foarte cald, am folosit aparatele de aer condiționat și este motivul pentru care cei mici, ca și adulți, s-au îmbolnăvit foarte des. M-ai întrebat ce înseamnă «normal»? Noțiunea «normal» depinde... Dacă, de exemplu, un copil care înainte răcea, poate de două ori pe an sau de trei ori și răcește în fiecare săptămână, într-adevăr, e o problemă și ar trebui văzut dacă într-adevăr imunitatea lui lasă de dorit. Face ceva diferit: poate că stă în aer condiționat mai mult decât ar trebui sau poate că bea rece sau poate că face altceva".
Potrivit specialiştilor, trusa de sezon trebuie să conţină: antitermice, antitusive simple, ser fiziolofic, vitamine ceaiuri, mască de protecţie.
Puteţi urmări interviul integral cu dr. Adrian Marinescu, medic primar infecționist, oferit în cadrul rubricii "Sfat de sănătate", de la Antena 3 CNN în video-ul de mai sus.
Toamna vine, așadar, cu multe provocări, dar și cu soluții. Igiena, prevenția și vaccinarea rămân cele mai bune arme.