Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Cele 3 "prafuri albe" care pot duce la cancer. De ce e important ca vârstnicii să ţină post

Cele 3 "prafuri albe" care pot duce la cancer. De ce e important ca vârstnicii să ţină post

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 12:03 15 Mai 2023 Modificat la 13:19 15 Mai 2023

Despre ce alimente este vorba și de ce este foarte important ca vârstnicii să consume carne, dar și să țină post, ne explică profesor dr. Gabriel Prada.

"Există mai multe tipuri de alimentaţie pentru vârstnici. De multe ori, se confundă vârsta cronologică cu vârsta biologică. Practic, noi când ne referim la alimentație trebuie să ținem cont de nevoile biologice ale persoanelor respective, nu de vârsta în sine. 

Noi trebuie să ne gândim că alimentația este foarte important să fie corelată cu nivelul nostru de activitate, adică să mâncăm atât cât și consumăm. Așa apare și obezitatea.", a spus prof. Gabriel Prada, luni, în cadrul rubricii Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea.

Afecțiunile vârstnicilor care nu permit sportul

  • modificări degenerative articulare
  • artroza genunchiului/șoldului
  • gonartroza

"Acum, în epoca modernă au început să primeze caloriile. Ele sunt concentrate în dulciuri. Poate să apară şi obezitatea şi tot felul de probleme de sănătate. 

Cele 3 ”prafuri albe” care pot duce la cancer

  • făină
  • zahăr
  • sare

Cele trei prafuri albe care pot duce la cancer sunt făina, zahărul şi sarea. Există şi trei principii alimentare - proteine, lipide şi glucide. Nu toate proteinele pot fi sintetizate. Cel mai frecvent se trece de la glucide la lipide. Aici este mare problemă.

La vârstnici apare şi metabolismul încetinit. Nu se ştie de ce. Se consideră a fi normal pe la 80-85 de ani să se vadă o scădere semnificativă a ratei metabolice. 

Suplimente recomandate vârstnicilor

  • omega 3
  • calciu
  • fibre
  • potasiu/magneziu
  • vitamina C

Totodată, mai scade şi capacitatea de a face efort. Există şi o serie de afecţiuni care scad această capacitate, precum modificări degenerative articulare, gonartroză, artroza genunchiului sau a şoldului.

Obezitatea, factor de risc pentru cancer

  • pancreas 
  • esofag
  • stomac

Obezitatea nu este un factor cauzal, adică să nu înţelegem greşit că obezitatea duce la cancer. Dar această obezitate este însoţită de o serie de modificări care pot să favorizeze apariția anumitor tipuri de cancer.

La vârste înaintate apare o scădere a masei musculare scheletice. Ea se numește în limbaj științific sarcopenie.

Alimente bogate în izoleucină

  • ouă
  • carne de pui/vită/porc
  • somon
  • ton
  • cod
  • soia
  • quinoa
  • produse lactate

Aceasta se produce prin atrofierea sau contracţia muşchilor, deoarece fibrele musculare sunt mai puţine şi mai scurte. 

Printre factorii de risc se numără stilul de viaţa sedentar şi dieta dezechilibrată. 

Totodată, obezitatea este şi ea un factor de risc. Acumularea de lipide în celulele musculare reduce sinteza proteinelor în ţesutul muscular.", a mai spus medicul.

×
x close