Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sfat de sănătate Ponturi pentru o readaptare mai uşoară a copiilor la şcoală. Cât dăunează presiunea notelor

Ponturi pentru o readaptare mai uşoară a copiilor la şcoală. Cât dăunează presiunea notelor

A început școala și este foarte important să știm ce trebuie să facă părinții astfel încât copiii să se readapteze la școală. Psihoterapeutul Cecilia Andronic ne dă ponturi astfel încât copiii să-și intre din nou în ritm după o vacanță de 3 luni.

Ponturi pentru o readaptare mai uşoară a copiilor la şcoală. Cât dăunează presiunea notelor
Sursa foto: Antena 3
de Andreea Cigolea    |    05 Sep 2022   •   11:26

"În primul rând, cred că programul ar trebui menţinut pe toată perioada vacanţei. Le este greu celor mici să se trezească dintr-o dată mai devreme. De aceea, este important ca programul să fie menţinut.

Totodată, este bine să implementăm acelaşi program de trezit şi culcat pe timpul verii. Este important să-i vorbim copilului despre începutul şcolii.

Pe de altă parte, e nevoie şi de foarte multă blândeţe din partea părinţilor.

La fel de important este să începem să facem activități stimulative cu copilul şi să facem şi teme. Pentru cei care acum încep pentru prima dată şcoala, este bine să le vorbim despre ce implică acest început. Despre noi prieteni, colegi. 

Este important ca cel mic să fie informat şi să nu se trezească în faţa faptului implinit. Până şi pentru noi, adulţii, este greu să fim puşi în faţa faptului împlinit. Ne produce un disconfort foarte mare.", a spus Cecilia Andronic, luni, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3.

Când dăunează presiunea notelor asupra copiilor

Presiunea notelor pe care părinţii o aplică asupra copiilor dăunează foarte mult. Orice presiune de a lua note mari, dăunează foarte mult copiilor chiar şi pe viitor. Este important să-i activăm copilului curiozitatea de a cunoaşte lucruri.

Ca părinţi, nu trebuie să ne axăm pe "trebuie să iei 10". Atunci când copilul trebuie să ia 10, pentru că aşa spun părinţii, când va lua o notă de 8 sau 9, presiunea va fi foarte mare pe umerii acestuia. În viitor, poate să ducă la tulburări de anxietate socială. 

Această presiune este foarte mare pentru un copil, întrucât nu putem fi cei mai buni la toate.

E bine ca cei mici să fie lăsaţi să se joace. Şi să se joace chiar şi în timpul şcolii. Ca părinţi, trebuie să le facem un program în acest sens.", a mai spus psihoterapeutul.

×
Parteneri
Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat. Ar putea fi reluat de la zero
x close