Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sfat de sănătate Secretele unui spate fără dureri. Ce trebuie neapărat să facem de 4-5 ori pe zi, câte 5-10 minute

Secretele unui spate fără dureri. Ce trebuie neapărat să facem de 4-5 ori pe zi, câte 5-10 minute

Cei care petrec multe ore în fața calculatorului la birou sau depun muncă fizică sunt familiarizați cu durerile cervicale. Această durerea poate avea multiple cauze. Una dintre cele mai frecvente este chiar deshidratarea discurilor intervertebrale.

Secretele unui spate fără dureri. Ce trebuie neapărat să facem de 4-5 ori pe zi, câte 5-10 minute
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Aug 2023   •   11:58

Kinetoterapeutul Alexandru Ilie a vorbit, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3 CNN, despre cele mai frecvente cauze ale durerilor de spate.

"Una dintre condiţiile importante pentru a nu avea dureri de spate este să ne hidratăm corect. Să bem între trei şi patru litri de apă.

Pe lângă această hidratare extrem de importantă, trebuie să scoatem din tensiune şi aparatul nostru musculo-scheletic.

Asta înseamnă că trebuie să te odihneşti cât mai frecvent posibil şi acest lucru îl evidenţiază şi studiile de specialitate. Discurile noastre vertebrale sunt structuri care în proporție de 70% au în consistenţa lor apă.

Astfel că, în momentul în care noi stăm în picioare, din cauza presiuni la care se adaugă gravitația, acest lichid începe să iasă afară din discurile intervertebrale.

Boli asociate cu durerile cervicale

  • osteoartrita/artrita reumatoidă
  • torticollis congenital (gât răsucit)
  • spondiloza 
  • boala discului degenerativ
  • hernie de disc
  • tumori
  • meningita

De exemplu, şoferii pot observa cu uşurinţă că dimineaţa au tendinţa să regleze oglinda retrovizoare. De ce? Pentru că seara eşti mai scund, iar dimineața ești mai înalt, chiar cu 2- 3 cm. Dimineaţa suntem odihniţi şi nu se poate simţi această deshidratare a discurilor.

Studiile evidențiază chiar și la 30-40 de ani pot prezenta modificări importante ale înălțimii discurilor intervertebrale din cauza solicitării neadecvate.

Apropo de odihnă, odihnă înseamnă să stăm în pat la orizontală, nu să stăm în șezut. Etajul cervical este cel cu capacitatea de rehidratare cea mai crescută, urmată îndeaproape de etajul toracal și în final, de etajul lombar.

Cum se manifestă durerile cervicale

  • gât înțepenit
  • durere ascuțită
  • durere generală
  • durere iradiantă
  • tulburări, amorțeală, slăbiciune
  • probleme cu prinderea, ridicarea obiectelor
  • dureri de cap
  • iritabilitate, tulburări de somn
  • alterarea capacității de concentrare

Avem nevoie să stăm pe spate de patru- cinci ori pe zi, timp de 10 minute. S-a ajuns la concluzia că această modalitate de odihnă a dus la o rehidratare a etajului cervical.

Când vorbim de vacanţe, chiar dacă călătorești sau mai ales dacă și muncești, este important să reușești să-I oferi organismului tău un sistem de reducere a stresului. Atunci când călătoreşti poţi folosi un guler cervical.

Practic, dacă utilizezi acest produs, de exemplu, de trei-patru ori pe zi, câte 5-10 minute, tu ai practic același beneficiu ca și cum ai sta întins. Numai că ești la serviciu sau călătorești și poți să-ți rehidratezi riscurile intervertebrale.

Factorii de risc pentru durerile cervicale

  • utilizarea excesivă a pernelor 
  • proiectare proastă a locului de muncă
  • posturi ciudate ale gâtului
  • flexiune a gâtului
  • postura brațului
  • durata de ședere, răsucire, indoire a corpului
  • vibrații la mâini, brațe

Recomand tuturor celor care călătoresc permanent, mai ales dacă știu că au tendința să doarmă, pentru că acolo apar cele mai multe tensiuni inadecvate și traumatisme spontane.

La o simplă frână capul se mişcă și apar fenomenele acestea de contracție. Pentru a se proteja sistemul nervos central intervine și ne strică și concediu.

Condiția de bază pentru a putea să hidratezi discurile intervertebrale este dată de faptul că tu ai nevoie să faci un proces de difuziune musculară. Ce înseamnă acest termen? Înseamnă un transfer al apei din interiorul musculaturii.

Remedii pentru reducerea durerii

  • exercițiile gâtului 
  • exercițiile de flexibilitate și întindere 
  • exercițiul aerobic, cardio
  • kinetoterapie
  • fizioterapie
  • masaj de țesut
  • ultrasunete
  • acupunctura

În momentul în care tu faci activitate fizică, contracția musculară locală împinge apa în interiorul discurilor intervertebral, acesta fiind fenomenul activ.

Tot legat de vacanţă, cel mai important lucru pe care putem să îl facem este din nou să ne odihnim. Când ajungem în cameră, dacă se poate, picioarele să le ridicăm ușor deasupra inimii pentru a scoate sistemul acesta de acumulare a limfei și al sistemului venos.

Deci, profitați cât puteți de mult de apă și de sezonul cald pentru că înotul este cunoscut și evidențiat în nenumărate studii că ajută foarte mult în sănătatea întregului organism.", a mai spus kinetoterapeutul Alexandru Ilie.

Dacă prezentați o durere moderată în urma unui traumatism, mobilitate scăzută la nivel cervical, slăbiciune musculară constantă la nivelul unui braț sau durere cervicală severă, este cazul să vă prezentați la un medic. Durerea cervicală severă este cea care nu se ameliorează în 2 zile și care împiedică desfășurare a activităților obișnuite.

Prevenția durerilor cervicale

  • reduceți stresul, tensiunea
  • stați în picioare și așezat în mod corespunzător
  • exerciții pentru gât, corp în mod regulat
  • mențineti o greutate sănătoasă
  • consumul alimentelor sănătoase
  • opriți fumatul
  • ridicati obiectele grele în siguranță
  • utilizati echipamentul sportiv adecvat
×
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close