Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sfat de sănătate Bacteria care ne îmbolnăveşte stomacul. Aceste simptome trebuie să ne trimită neapărat la doctor

Bacteria care ne îmbolnăveşte stomacul. Aceste simptome trebuie să ne trimită neapărat la doctor

Afecţiunile stomacului pot fi genetice, pot fi cauzate de o bacterie, dar de multe ori ceea ce mâncăm în fiecare zi ne poate îmbolnăvi. Chirurgul Matei Bratu a vorbit, la Antena 3 CNN, despre simptomele care trebuie să ne trimită neapărat la doctor.

Bacteria care ne îmbolnăveşte stomacul. Aceste simptome trebuie să ne trimită neapărat la doctor
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Andreea Cigolea    |    12 Mai 2023   •   09:43

Ca simptom principal este durere sau jena epigastrică, care se situează în zona superioară a abdomenului. Totuși, cel mai frecvent simptom apărut în cazul cancerului gastric este slăbirea ponderală inexplicabilă.

Simptomele gastritei

  • indigestie
  • durere de stomac sub formă de arsura
  • greață/vărsături
  • senzație de preaplin după masă

"Gastrita se poate ameliora sau chiar vindeca, dar poate și să persiste din cauza unor bacterii, precum Helicobacter Pylori. Important este că această bacterie poate fi identificată prin diferite teste și poate fi tratată. Dacă nu este tratată, infecția cu Helicobacter Pylori poate conducere către un cancer gastric", a declarat medicul Matei Bratu în cadrul emisiunii Sfat de Sănătate, moderată de Andreea Cigolea la Antena 3 CNN.

Semne ale cancerului de stomac

  • oboseală
  • senzație balonare după masă
  • stomac plin după cantitate mică de alimente
  • arsuri gastrointestinale severe, persistente
  • indigestie severă
  • greața persistentă/inexplicabilă
  • dureri de stomac
  • vărsături persistente
  • pierderea în greutate neintenționată

"Este important să subliniem ce alimente sunt un factor de risc pentru cancerul gastric. Printre acestea enumerăm: alimentele cu multă sare, mezelurile și toate alimentele care contribuie la obezitate.

De asemenea, și fumatul reprezintă un factor de risc, atât pentru gastrită, cât și pentru cancerul de stomac.

Stresul este un factor în apariția oricărui tip de cancer, deoarece stresul scade imunitatea, iar la nivelul stomacului crește aciditatea acestui organ", a mai adăugat medicul Matei Bratu.

Manifestări ale infecției cu Helicobacter Pylori

  • durere abdominală însoțită de arsuri
  • balonare
  • pierdere în greutate
  • scăderea poftei de mâncare
  • senzație de greață
  • eructații frecvente
  • febră

"Helicobacter Pylori este o bacterie des întâlnită. În general este luată de pe obiecte, de aceea este recomandat să facem un set de analize anual pentru a vedea dacă există anumite schimbări.

În cazul simptomelor, cea mai bună investigație este endoscopia digestivă superioară", a precizat medicul.

Măsuri terapeutice nemedicamentoase

  • întreruperea fumatului/consumului de alcool/excesului de cafea
  • evitarea medicației antiinflamatoare netiroidiene mai ales aspirină
  • regim alimentar strict
  • excludere: prăjelile, condimentele, afumături, băuturile carbogazoase
  • orar regulat de alimentație: 3 mese principale/2 gustări ore fixe

Dacă nu avem factori genetici, un regim de viaţă sănătos ne poate feri de bolile de stomac. Trebuie evitate prăjelile foarte des, dar şi alimentele procesate cum sunt mezelurile care sunt pline de chimicale, dar şi conservele.

Nu spune nimeni că nu putem gusta, dar nu trebuie să ne facem un obicei din a mânca zilnic de la fast food sau doar uscături.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close