Antena 3 CNN Politică Subiectiv: DNA vrea arestarea lui Darius Vâlcov

Subiectiv: DNA vrea arestarea lui Darius Vâlcov

Subiectiv: DNA vrea arestarea lui Darius Vâlcov
Sursa foto: Foto: Agerpres
19 Mar 2015   •   21:08
DNA cere aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate. 
 
Subiectul a fost dezbătut în ediţia de joi a emisiunii "Subiectiv", realizată de Răzvan Dumitrescu, la Antena 3. 
 
Invitat în platou, Daniel Savu, senator PSD, a recunoscut că trăieşte o senzaţie ciudată când se uită la asemenea cazuri. 
 
"Trăiesc senzaţia ciudată a unor lucruri care deja nu mai surprind. Ai stat cu nişte oameni la masă, ai făcut nişte planuri, e un lucru pe care nu poţi să îl ignori, în sensul că procurorii au nişte probe. Problema este cu perioada. În 2009. Eu mă gândesc întotdeauna la Roberta Anastase. Nimeni nu o atinge pe Roberta Anastase. Din perioada aia e luat Vâlcov. Îi ia pe unii care au ajuns la PSD, dar sunt depoziţii despre unii şi alţii din PDL sau din alte partide."
 
Senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu, a explicat că la momentul 2009, când Vâlcov, în calitate de primar al Slatinei, ar fi avut activităţi ilegale, mulţi alţi lideri politici din tabăra puterii la acel moment făceau cel puţin la fel de multe probleme.
 
"În timp ce poporului i se cereau adevărate curbe de sacrificiu, oamenii lui Băsescu comiteau lucrurile acestea. În mod concret, despre domnul Vâlcov, eu cred că a fost un model de urmat, am fost colegi şi în comisia Roşia Montană, a fost un coleg excepţional. Ce s-a întâmplat în 2009, să spună justiţia, dar cariera unui om este făcută ţăndări şi au mai fost cazuri de oameni cu cariere distruse, după care s-a concluzionat că de fapt erau nevinovaţi."
 

×
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close