Antena 3 CNN Externe Implozie, colaps sau tranziție. Ce s-ar putea întâmpla după o asasinare cu succes a ayatolahului Ali Khamenei

Implozie, colaps sau tranziție. Ce s-ar putea întâmpla după o asasinare cu succes a ayatolahului Ali Khamenei

Adrian Dumitru
8 minute de citit Publicat la 07:00 20 Iun 2025 Modificat la 07:34 20 Iun 2025
Ali Khamenei
Ayatolahul Ali Khamenei. Foto: Profimedia Images

Schimbarea de regim în Iran este un subiect discutat amplu de ani de zile – unii lideri occidentali salută ideea și își doresc această schimbare a regimului de dictatură religioasă de la Teheran, însă planuri reale pentru a gestiona ce se va întâmpla după nu au fost făcute niciodată, scrie The Guardian.

La reuniunea G7 din Canada din această săptămână, diferențele de opinie din Europa cu privire la cât de înțeleaptă ar fi o schimbare de regim în Iran au fost extrem de intense.

Președintele francez, Emmanuel Macron, a avertizat împotriva răsturnării unui regim „atunci când n-avem nicio idee legată de ce va urma”.

Macron a insistat că este la latitudinea poporului iranian să-și aleagă liderii.

„Cea mai mare greșeală, astăzi, ar fi să căutăm prin metode militare să schimbăm regimul din Iran. Asta va duce la haos.

Mai crede cineva că ce s-a făcut în 2003 în Irak a fost o idee bună? Mai crede cineva că ce s-a făcut în Libia în deceniul următor a fost o idee bună?”, a spus președintele francez.

El a adăugat că schimbarea de regim fără niciun plan este o greșeală strategică.

De cealaltă parte, cu o atitudine contrastantă, cancelarul german, Friedrich Merz, spune că „ne confruntăm cu un regim terorist și în politica sa internă și în cea externă”.

„Ar fi bine dacă acest regim ar ajunge la final”, a continuat liderul german.

Totuși, el a recunoscut că „schimbările de regim nu au dus mereu la rezultate pe care ni le-am dorit, însă avem și exemple pozitive”.

„În Siria, regimul Assad a fost răsturnat, iar de atunci avem un nou guvern care încearcă să aducă pace în țară”, a adăugat el.

Totuși, Merz a omis să precizeze că schimbarea de regim de la Damasc a fost precedată de un război civil intens și soldat cu moartea a sute de mii de oameni.

Așa cum Tony Blair a fost avertizat de experți în 2002 – sfat pe care a decis să-l ignore – eliminarea unui regim dictatorial vechi de decenii va duce la dezlănțuirea unor forțe impredictibile, suprimate anterior.

O țară sufocată de un regim politic brutal 

În cazul Iranului, o țară extrem de diversă – cu multe etnii, religii, idei politice și situații economice – Occidentul nu și-a făcut absolut niciun plan pentru gestionarea unui eventual colaps politic al regimului de dictatură religioasă.

Ruperea țării în bucăți este o posibilitate reală – frica de separatism guvernează de ani de zile conducerea politică a unei țări în care persanii reprezintă doar aproximativ 50% din populație.

În jur de un sfert sunt etnii turcice și azeri (inclusiv ayatolahul Khamenei are origin azere, din partea tatălui). În plus, există o multitudine de alte edtnii – balohi, kurzi, arabi, evrei, asirieni sau armeni.

Dacă scenariul imploziei politice s-ar întâmpla, regimul de la Baku ar putea lua în calcul o ofensivă pentru a anexa enclave locuite de azeri în teritoriile iraniene.

De altfel, Jerusalem Post l-a îndemnat pe Netanyahu să vină cu un plan de federalizare a Iranului ca obiectiv de politică externă după o eventuală schimbare de regim.

Nu există nici măcar un guvern organizat în exil care să poată să acționeze și să preia puterea în cazul apariției unui vid brusc la Teheran – partidele politice sunt în esență interzise în Iran, iar cele mai importante voci ale opoziție sunt fie în închisoare, fie au o vârstă înaintată, fie sunt exilați sau în arest la domiciliu.

Alții lucrează de pe margine și evită confruntările cu politicul – de pe poziții de avocați, artiști sau sindicaliști. Orice încercare de revoltă a fost suprimată brutal de regim. 

Schimbarea din interior

Identificarea unui „regim-succesor” în cazul Iranului ar putea să depindă și de forma pe care o ia prăbușirea actualului regim teocratic – prin revoluție sau tranziție?

Asta depinde în mare parte de cine va fi perceput ca vinovat într-o înfrângere militară în fața Israelului și SUA, dar și de cât de completă ar fi această înfrângere.

În prezent, Iranul trece printr-un fenomen de intensificare a dorinței de „unire în jurul steagului”, adică oamenii se unesc în „susținerea” față de regim pentru a face față unui agresor. Regimul încearcă să se folosească de acest fenomen pentru a-și consolida puterea în fața unei eventuale înfrângeri militare.

Regimul încearcă să creeze impresia că lupta este, de fapt, pentru salvarea Iranului și nu a așa-zisei „Republici Islamice”.

O revoluție reală ar putea duce la prăbușirea rapidă a structurii actuale de guvernare în Iran – o formă politică aparte care unește dictatura cu extremismul religios.

Dacă există dubii cu privire la capacitatea liderului suprem de a mai conduce țara spre un deznodământ acceptabil și dacă Khamenei va fi văzut drept „rupt de realitate”, el ar putea fi îndepărtat fie printr-o revoluție populară, fie printr-o „lovitură de palat” a facțiunilor care controlează armata.

Este adevărat și că mulți dintre liderii cheie ai Gărzilor Revoluționare au fost uciși, însă încă sunt mulți lideri de rang secund sau inferior care sunt critici față de regim, față de corupția acestuia și față de cât de amplă este penetrația Mossad-ului în sângul regimului de la Teheran.

Ei ar putea să producă un regim ceva mai secularizat, mai non-ideologic și insular, însă deloc mai liberal. Un astfel de rfegim ar putea accepta că strategia de securitate a Iranului nu poate să se mai bazeze pe armata de interpuși din Orientul Mijlociu. Cu alte cuvinte, Iranul ar putea să devină, în sfârșit, o țară, nu un jihad perpetuu.

Este adevărat și că în interiorul armatei, acolo unde există cele mai bune informații cu privire la echilibrul real de forțe, - mulți militari știu că prelungirea războiului va duce la distrugeri inevitabile.

În timpul războiului său cu Irakul, din anii 1980, Iran a suferit pierderi incredibile la nivelul trupelor terestre. De această dată este într-un război aerian pe care deja l-a pierdut.

Scenariul imploziei

Dacă regimul face implozie, persoana cu cele mai mari șanse să revină „triumfătoare” la Teheran este Reza Pahlavi, fiul exilat al fostului șah și fostul prinț moștenitor al Coroanei Iranului.

Șahul Pahlavi, considerat de observatorii din epocă o „marionetă” a SUA, a fost răsturnat de la putere de revolta religioasă condusă de clericul Khomeini, în 1979.

Fostul prinț moștenitor are notorietate, iar unii monarhiști vechi își aduc aminte de domnia șahului și o văd prin „ochelari roz”. Recent, Pahlavi a făcut turul televiziunilor din SUA, încercând să acrediteze ideea că regimul este în pragul colapsului și oferindu-se pe sine drept imaginea unei viitoare tranziții spre democrație.

Pahlavi a părut încrezător în șansele sale săptămâna aceasta, spunând că elemente ale regimului teocratic vorbesc deja de trădare – „Vedem un lider care se ascunde într-un buncăr ca un șobolan în timp ce multe elemente ale eșalonului 1 fug din Iran.

M-am ridicat pentru a conduce această campanie în numele compatrioților mei. Am un plan pentru viitorul și recuperarea Iranului”, a spus el.

Există, însă, multe dubii cu privire la cât de mult mai înțelege Pahlavi Iranul, o țară pe care a părăsit-o când avea 17 ani. Apropierea sa de guvernul israelian și mesajele în care afișa o atitudine de sărbătoare în timp ce civili nevinovați erau uciși sau răniți în loviturile israeliene au dus la critici vitriolice.

Scenariul colapsului

Au apărut și zvonuri cu privire la formarea unui „guvern de urgență”, care să-i includă pe doi dintre cei mai sofisticați foști lideri ai Iranului – fostul președinte moderat Hassan Rouhani și fostul ministru de externe Javad Zarif.

Cei doi ar putea să formeze un tandem – probabil alături de fostul președinte al parlamentului, Ali Larijani.

Un alt semnal al schimbării vine pe fondul eliberării din arestul la domiciliu al fostului președinte Mir Hossein Mousavi. El și soția sa fuseseră arestați încă din 2011.

Soția Zahra Rahnavard a criticat „Mâna criminală și natura agresivă a lui Netanyahu, prin încălcarea flagrantă a normelor internaționale”.

„Eu, ca femeie patriotă, îi avertizez pe lideri să nu permită războiului să se lungească și să consume teritoriul și poporul”.

În cazul unui colaps politic al regimului, noua conducere ar putea să vină din rândurile prizonierilor politici din închisoarea Evin.

În declarații din închisoare, Mostafa Tajzadeh, adjunctul politic al ministerului de interne în administrația Khatami (1997-2005), l-a atacat frecvent pe ayatolah pentru că a „închis ochii la această situație dezastruoasă”.

„Știu că unele segmente de populație sunt fericite că Israelul atacă pentru că văd asta ca pe singurul mod prin care poate fi schimbat regimul eșuat al clericilor.

 Dar chiar și asumând că războiul va duce la un astfel de deznodământ, Iranul va ajunge o ruină, haosul și anarhia vor prevala dacă această țară este ruptă”, a declarat el.

„Cred că, pentru o tranziție pașnică spre democrație, trebuie să insistăm pentru formarea unei Adunări Constituante care să amendeze sau să schimbe constituția și să forțeze regimul să o pună în aplicare”.

Consiliul de Coordonare al Asociaților Sindicale ale Profesorilor Iranieni, o altă potențială sursă de autoritate alternativă, a transmis – „Dezavuăm orice politică războinică, fie că este a guvernului iranian fie că este a guvernelor regionale și declarăm că războiul nu este nici binecuvântare, nici oportunitate, ci o calamitate”.

Mesajul anti-război este transmis și de femeile din Evin.

Anisha Asadollahi, Nahid Khodajoo, Nasrin Khazrajavadavi au transmis, într-o scrisoare comună din această săptămână că „Nici poporul iranian, nici alte popoare nu vor război. Războaiele distructive și devastatoare impuse de guverne pun în pericol existența a mii de oameni fără apărare prin alimentarea violenței și conflictului”.

Narges Mohammadi, câștigătoarea din 2022 a premiului Nobel petnru Pace, a suferit în opoziția ei față de regim, dar a criticat apelul lui Trump către cei zece milioane de locuitori ai Teheranului să evacueze capitala – „Cred cu tărie că democrația, drepturile omului și libertatea nu pot să vină din violență și război”.

În final, dacă structurile represiunii regimului teocratic eșuează, atunci va depinde de iranienii de rând. Mulți detestă regimul – dintr-un număr mare de motive – dar detestă și acțiunile Israelului.

Iranienii spun că se simt prizonieri într-un război care nu este al lor, așteptând moartea celor care le-au adus doar tăcere, tortură și sărăcie. Iranienii spun că au văzut și ce s-a întâmplat în Gaza și nu-și doresc ca Teheranul să sufere aceeași soartă.

×
x close