Urnele s-au dechis la 7 dimineaţa, ora României. Duminică sunt aleşi cei 450 de deputaţi ai Parlamentului unicameral ucrainean. Printre votanţii care s-au prezentat la urne înainte de miezul zilei a fost preşedintele Iushcenko. ?După părerea mea, alternativele sunt: fie stabilitatea, fie schimbarea. Dar sunt convins că poporul va alege schimbarea.? a declarat Iushcenko la ieşirea de la vot.
Premierul s-a prezentat şi el la vot alături de familie, tot în prima parte a zilei, iar la ieşire a declarat că "Poporul ucrainean este sătul de revoluţie. Ţara are nevoie de stabilitate. Acei politicieni care urmăresc destabilizarea prin acţiuni politice radicale nu au niciun viitor."
Alegerile legislative din Ucraina, iniţiate la cererea preşedintelui Victor Iuşcenko, reprezintă un test electoral pentru viaţa politică de la Kiev. În cursa pentru legislativ se întrec partidele pro-europeanului Viktor Iuşcenko, a rivalului său, premierul Viktor Ianukovici şi a liderului de opoziţie Iulia Timoşenko. Potrivit ultimelor sondaje de opinie, Partidul Regiunilor al premierului Victor Ianukovici ar putea obţine cele mai bune rezultate, cu circa 37% din voturi. Scrutinul de duminică reprezintă o şansă de relansare şi pentru partidul ?Blocul Iulia Timoşenko?.
Occidentalii cred că Ucraina este un stat democratic. Este o democraţie transnaţională, o democraţie cu multe probleme, dar nu există nicio îndoială că Ucraina nu este un regim autoritar.
Principalii actori ai Revoluţiei Portocalii de la Kiev, Iulia Timoşenko şi Victor Iuşcenko sunt din nou dispuşi să refacă vechea alianţă din 2004. Timoşenko a promis formarea unui guvern pro-occidental, în cazul victoriei blocului său, şi a partidului preşedintelui. La rândul său, Victor Iuşcenko s-a declarat favorabil unei coaliţii între formaţiunea Ucraina Noastră şi Blocul Timoşenko.
Antena 3
Ştiri video recomandate