Antena 3 CNN Externe Alegeri prezidenţiale Franţa: Francezii din străinătate s-au prezentat în masă la vot

Alegeri prezidenţiale Franţa: Francezii din străinătate s-au prezentat în masă la vot

Alegeri prezidenţiale Franţa: Francezii din străinătate s-au prezentat în masă la vot
Sursa foto: Foto: Agerpres
23 Apr 2017   •   16:59

Alegeri prezidenţiale Franţa. Din Europa până în continentul american, francezii din străinătate s-au prezentat în masă la urne, începând cu cei din SUA, care au votat cu 24 de ore înaintea compatrioţilor lor din metropola franceză, în primul tur al unor alegeri prezidenţiale îndoliate de atentatul de pe Champs-Elysee, relatează AFP.

În SUA, Canada şi America de Sud, sute de mii de cetăţeni francezi au fost chemaţi la urne cu o zi înainte, dat fiind decalajul orar, pentru a alege între cei 11 candidaţi, într-un scrutin dominat de indecizia alegătorilor.

"Nu vrem să existe un Donald Trump în Franţa", explică un expatriat din Alsacia în SUA.

Preşedintele american a estimat că atentatul de joi seara, de la Paris, "o va ajuta probabil" pe preşedinta Frontului Naţional francez, Marine Le Pen, dată de toate sondajele de opinie din ultimii ani ca fiind unul dintre candidaţii ce va ajunge în turul doi, însă pe care îl va pierde.

Exact 119.773 de alegători francezi sunt înscrişi în SUA, dintre care 11.242 la Washington, cu 30% mai mult decât în primul tur pentru alegerile prezidenţiale din 2012, potrivit cifrelor Ambasadei franceze.

Măsurile de securitate au fost "întărite" la cele 69 de birouri de vot de pe teritoriul SUA, dat fiind "contextul actual", în special cu sprijinul agenţiilor de securitate private şi al "poliţiştilor locali informaţi cu privire la organizarea scrutinului", precizează comunicatul.

La New York, consulatul Franţei unde are loc votul a fost evacuat pentru scurt timp sâmbătă după-amiaza, în urma unei alerte cu bombă, înainte ca lucrurile să reintre în normal.

În Marea Britanie, de la Belfast la Edinburgh şi de la Bristol la Manchester, francezii votau duminică în cele 54 de birouri de vot amenajate, dintre care 42 la Londra, unde s-au înscris 72.000 de alegători.

Încă înainte de deschiderea birourilor de vot, sute de persoane s-au aşezat la coadă la Liceul Internaţional Winston Churchill din Wembley şi la Liceul Francez Charles de Gaulle din South Kensington, constată agenţia AFP, potrivit căreia timpul de aşteptare depăşea două ore.

Afluenţa de alegători era de asemenea notabilă în faţa Ambasadei Franţei la Berlin, unde în jur de 12.000 de francezi s-au înscris să voteze. Coada se întindea pe circa 200 de metri în exteriorul ambasadei la mijlocul zilei de duminică, lângă Poarta Brandenburg, în pofida averselor repetate de ploaie. Pentru a intra, alegătorii trebuiau să treacă printr-un detector de metale, iar genţile lor erau trecute prin aparate cu raze X.

La Montreal, unde s-au înscris 57.762 de alegători, mii de persoane au fost nevoite de asemenea să aştepte timp de aproape trei ore, pentru a-şi putea exercita dreptul la vot.

Pe coasta atlantică, 83.016 de francezi s-au înscris pe listele electorale din Canada. Aşteptarea a depăşit 3 ore la Toronto, votul fiind ceva mai fluid la Ottawa, Calgary, Moncton sau Vancouver.

La Buenos Aires, primul etaj al palatului Ortiz Basualdo, sediul Ambasadei Franţei, a fost transformat în birou de vot, pentru a strânge sufragiile celor circa 15.000 de francezi instalaţi în Argentina.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: alegeri prezidentiale franta
Parteneri
O nouă schemă de înșelătorie imobiliară în România
x close