Antena 3 Externe Alertă în Marea Britanie! Ameninţarea teroristă creşte după ce Statul Islamic a pierdut teren în Siria şi Irak

Alertă în Marea Britanie! Ameninţarea teroristă creşte după ce Statul Islamic a pierdut teren în Siria şi Irak

20 Aug 2017   •   12:15
Alertă în Marea Britanie! Ameninţarea teroristă creşte după ce Statul Islamic a pierdut teren în Siria şi Irak

Ameninţarea teroristă la adresa Marii Britanii este în creştere pe măsură ce gruparea jihadistă Statul Islamic ( pierde bătălii şi teritorii în Siria şi Irak, a declarat sâmbătă secretarul de stat pentru securitate, Ben Wallace.

Wallace a spus că extremiştii britanici sau din alte locuri din Europa sunt aceia care fie nu se pot alătura SI în Irak sau în Siria, fie s-au întors deja în ţările lor de origine, după ce au luptat în Orientul Mijlociu, şi încearcă acum să inspire şi alţi fanatici să comită atentate în Occident. 

ISIS a pierdut Mosul (Irak) şi se confruntă în prezent cu o ofensivă susţinută de coaliţia internaţională la Raqqa (Siria). "Cred că ameninţarea va continua să crească, în parte motivată de faptul că SI se prăbuşeşte în Siria şi, fie (teroriştii) nu pot merge acolo să lupte pentru SI şi atunci încearcă s-o facă acasă, fie s-au întors deja şi încearcă să-i inspire şi pe alţii cu poveştile lor despre califat", a explicat Wallace la postul BBC Radio 4. În opinia sa, aceşti doi factori "implică faptul că ameninţarea este, până într-un anumit punct, în creştere" în Marea Britanie

Wallace a mai remarcat că Europa se găseşte în prezent sub "un atac constant" al grupărilor teroriste.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close